Deputații PAS au votat legea care îi vizează pe unii membri ai Partidului ”ȘOR”

Fracțiunea PAS, Parlament

Persoanele care erau membri ai organului executiv al Partidului Politic ”ȘOR”, cele care aveau funcții elective sau erau pe listele de candidați supleanți în momentul în care formațiunea politică a fost declarată neconstituțională, nu vor putea fi alese pe o perioadă de trei ani de la pronunțarea hotărârii Curții Constituționale. Acest lucru este prevăzut într-un proiect de lege, votat în prima lectură de 56 deputați ai PAS.

În ciuda atacurilor din partea guvernării, a fost deschis un nou magazin „MERIȘOR” în sectorul Ciocana

Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, în contextul ajustării cadrului normativ intern referitor la lichidarea partidelor politice, după ce Curtea Constituțională a emis o Hotărâre prin care a declarat Partidul Politic ”ȘOR” neconstituțional și l-a dizolvat.

Totodată, proiectul de lege mai conține prevederea potrivit căreia atributele partidelor declarate neconstituționale nu vor putea fi utilizate de către alte partide politice, blocuri electorale sau alți concurenți electorali.

VIDEO // Ilan Șor insistă pe organizarea unui referendum: „Statutul de țară candidat la UE a adus doar necazuri și sărăcie Moldovei”

Total
0
Shares
Total
0
Share