Deputatul Corneliu Furculiță a dezvăluit cum a câștigat primii bani: ”Am fost la lucrări agricole”

Președintele fracțiunii socialiștilor din Parlamentul Republicii Moldova, Corneliu Furculiţă, este protagonistul proiectului TRIBUNA – „Primii bani, primul loc de muncă”, transmite Tribuna.md

Astfel, deputatul a dezvăluit că primii bani i-a câștigat în clasa a III-a, la vârsta de 10 ani.

„Am fost la lucrări agricole în gospodăria agricolă (sovhozul) Sadova, în timpul recoltării. Școala ajuta gospodăria. Atunci am câștigat 5 ruble sovietice, de care mi-am cumpărat rechizite școlare, iar până în clasa a X-a am lucrat în fiecare toamnă, la fel ca și colegii mei – la strânsul strugurilor. În clasa a X-a, de exemplu, deja am fost remunerat cu circa 100 de ruble sovietice, cu care, împreună cu sora, am cumpărat un radio-casetofon VEF-Sigma, foarte în vogă la acea vreme. Primul loc de muncă cu angajare a fost în aceeași gospodărie agricolă Sadova după absolvirea școlii medii în 1986. În decurs de 2 luni, am lucrat în calitate de lucrător la una dintre brigăzile sovhozului, după care am fost îndreptat la învățătură la Universitatea Agrară. Am câștigat în acea vară vreo 200 de ruble, cu care mi-am cumpărat haine pentru universitate. Au urmat anii de studenție. Am lucrat și în calitate de paznic la o grădiniță, pe când eram student, banii fiind pentru necesitățile studenției. Apoi au venit anii grei de „perestroikă”, când fiecare se descurcă cum putea, am lucrat din 1992 până în 1995 la o ferma agricolă din Germania, din acești bani mi-am cumpărat și primul automobil”, și-a amintit deputatul.

Corneliu Furculiță a mai spus că mai apoi s-a reprofilat în jurist și s-a angajat la o întreprindere alimentară. „De aici a pornit cariera mea, în special, în calitate de jurist, apoi ca finanțist, manager etc…”, a punctat el.

Fiind întrebat ce a învățat din activitățile anterioare, deputatul a spus: „În activitatea mea m-am convins că munca asiduă și dedicată numaidecât aduce rezultate și succes. Cât de mare șef nu ai fi, tot timpul trebuie să asculți ce spun angajații tăi și să ai un dialog cu ei, să-i ajuți, să le oferi posibilitatea să-și câștige și ei cinstit un ban, să nu-ți fie frică de concurență și să ai în jur oameni dedicați și harnici, care să te susțină și să te ajute”, a mai spus Furculiță.

Sursa: Tribuna.md

Total
0
Shares
Total
0
Share