Deputatul Ion Șpac a participat la cea de-a 69-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a OTAN

Deputatul Ion Șpac, membru al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică și al delegației naționale la Adunarea Parlamentară a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, a participat la sesiunea anuală a AP a OTAN. Reuniunea s-a desfășurat în perioada 7-8 octombrie, în Danemarca.

În cadrul sesiunii, au fost abordate mai multe subiecte de actualitate, printre care figurează consecințele războiului provocat de Federația Rusă în Ucraina, efectele dezinformării și securitatea alimentară.

La ședința Comitetului AP a OTAN pentru democrație și securitate, la care s-a discutat despre consolidarea rezilienței naționale și colective în fața amenințării dezinformării, deputatul Ion Șpac a vorbit despre atacurile hibride ale Federației Ruse împotriva țării noastre și eforturile depuse de autorități pentru a combate dezinformarea. De asemenea, deputatul Ion Șpac a avut discuții cu membrii delegațiilor din parlamentele altor țări, precum Cehia, România, Georgia sau Statele Unite ale Americii. Oficialii au vorbit despre situația actuală din Republica Moldova, precum și despre reglementarea conflictului transnistrean.

Totodată, deputatul Ion Șpac a avut o întrevedere cu Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Discuțiile s-au axat pe consolidarea în continuare a cooperării cu NATO, inclusiv pe dimensiunea parlamentară. Oficialii au convenit asupra necesității de a informa populația despre rolul și prioritățile NATO, cu scopul de a schimba percepția în rândul populației despre beneficiile oferite țărilor de către acestă organizație. „Vorbind despre NATO, ne referim la pace și democrație”, a menționat membrul delegației naționale la AP a OTAN, Ion Șpac.

AP a OTAN este o organizație interparlamentară, care reunește parlamentari din cele 31 de state membre ale Alianței Atlantice, precum și din țările asociate. Republica Moldova este membru asociat al Adunării Parlamentare a OTAN din noiembrie 1994.

Total
0
Shares
Total
0
Share