Lifestyle

Descoperire uimitoare: Celule intacte în creierul unui bărbat care a murit acum 2000 de ani

Pinterest LinkedIn Tumblr

Descoperire surprinzătoare făcută de o echipă de cercetători din Italia: au găsit intacte celule din creierul unui tânăr care a murit în urmă cu aproape 2.000 de ani în erupția vulcanului Vezuviu, potrivit CNN.

Descoperirea a fost făcută în timp ce experții studiau rămășițele descoperite pentru prima dată în anii 1960 în Herculaneum, un oraș îngropat de cenușă în timpul erupției vulcanice din 79 d.Hr.

Victima, care a fost găsită întinsă cu fața în jos pe un pat de lemn într-o clădire despre care se crede că era dedicată împăratului Augustus, avea în jur de 25 de ani în momentul morții sale, potrivit cercetătorilor.

Totul a început când Pier Paolo Petrone, antropolog criminalist la Universitatea din Napoli Federico II, a văzut „un material sticlos strălucind în interiorul craniului” în timp ce lucra lângă schelet, în 2018.

Într-o lucrare publicată la începutul acestui an în New England Journal of Medicine, Petrone și colegii săi au dezvăluit că acest aspect strălucitor a fost dat de vitrificarea creierului victimei, datorită căldurii intense generate de erupția vulcanică, urmată de o răcire rapidă.

Creierul expus cenușii vulcanice fierbinți trebuie să fi fost lichefiat mai întâi și apoi s-a transformat imediat într-un material sticlos, prin răcirea rapidă a depozitului de cenușă vulcanică”, a explicat Petrone.

După o analiză ulterioară, inclusiv cu ajutorul unui microscop electronic, echipa a găsit celule din creier „incredibil de bine conservate, cu o rezoluție imposibil de găsit în altă parte”, după cum a spus Petrone. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, celule nervoase intacte în măduva spinării, care, la fel ca și creierul, au fost vitrificate. Ultimele descoperiri au fost publicate în revista americană PLOS One.

Lemnul carbonizat găsit lângă schelet le-a permis cercetătorilor să concluzioneze că situl a atins o temperatură de peste 500 de grade Celsius (932 grade Fahrenheit) după erupție, spune Guido Giordano, vulcanolog la Universitatea Roma Tre, care a lucrat la studiu.

El a adăugat că descoperirea celulelor intacte din creierul victimei erupției vulcanice este „total fără precedent”.

Acest lucru deschide calea pentru studierea oameni din antichitate într-un mod care nu a fost posibil până acum”, a spus el.

Echipa de cercetători, formată din arheologi, biologi, criminalisti, neurogeneticieni și matematicieni din Napoli, Milano și Roma, va continua studierea rămășițelor. Oamenii de știință vor să afle mai multe despre procesul de vitrificare – inclusiv temperaturile exacte la care au fost expuse victimele, precum și viteza de răcire a cenușii vulcanice – și speră, de asemenea, să analizeze proteinele din rămășițe și genele acestora, spune Petrone.

Este o cercetare „crucială pentru evaluarea riscului de către autoritățile competente în eventualitatea unei posibile erupții viitoare a Vezuviului, cel mai periculos vulcan din lume, care poate afecta peste 3 milioane de locuitori din Napoli și împrejurimi”, a adaugă el.

Sursa: DIGI24

Citește și: STARE DE DEZASTRU într-un comitat american, după descoperirea unei specii de amibă „devoratoare de creier”, care a ucis un băiețel de 6 ani

loading...

Comments are closed.