Deținătorii de patentă cărora li s-a stabilit ajutorul de şomaj în perioada stării de urgenţă pot să îşi ridice banii până la sfârşitul lunii iulie

Casa Naţională de Asigurări Sociale anunţă deținătorii de patentă, cărora li s-a stabilit ajutorul de şomaj în perioada stării de urgenţă şi care până la momentul actual nu au primit banii prin intermediul oficiilor poştale, să-i ridice până la 30 iulie, curent. Sumele nesolicitate de către beneficiari vor fi restituite de către prestatorul de servicii de plată pe contul corespunzător CNAS şi nu vor mai fi direcţionate către deținătorii de patentă.

De menţionat, că informația privind titularii care deţin patente valabile şi persoanele fizice subiecți ai impunerii conform cap. 102 şi 10din Titlul II al Codului fiscal nr. 1163/1997 care desfăşoară activităţi în domeniul comerțului și/sau prestării de servicii în pieţele și centrele comerciale care și-au sistat activitatea în perioada 16 mai – 30 iunie 2020 în conformitate cu hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, au fost selectaţi conform sistemului informațional al Serviciului Fiscal de Stat.

Ajutorul de şomaj unic se plăteşte de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, conform listelor electronice, prin intermediul prestatorilor de servicii de plată de pe teritoriul Republicii Moldova. Iar în cazul în care beneficiarul nu a desemnat prestatorul de servicii de plată, plata ajutorului de şomaj unic se transferă la oficiul poştal.

Potrivit Direcţiei generale finanţe, CNAS a transferat 6,3 mln lei pentru  3867 beneficiari de această prestaţie. Sursa de finanţare a ajutorului de şomaj este bugetul de stat.

Totodata, Casa Naţională de Asigurări Sociale a transferat 8,2 mln lei din bugetul asigurărilor sociale pentru  5005  şomeri asiguraţi, care la fel îşi pot ridica banii de la prestatorii de servicii de plată.

Citește și: Persoanele cu pensia stabilită în baza acordurilor internaţionale de securitate socială tot au dreptul la reexaminarea pensiei

Total
0
Shares
Total
0
Share