Politică

Dezvăluiri: Vlad Plahotniuc se află în Thailanda, iar în martie s-a văzut cu Renato Usatîi

Pinterest LinkedIn Tumblr

Vlad Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, fugit din țară încă în vara anului 2019, se află în Thailanda, după ce a fost ”rejectat” de Turcia, Cipru și Dubai, a declarat Cristian Rizea, fostul parlamentar român, în cadrul unei emisiuni la Jurnal TV.

Rizea a spus că Plahotniuc a încercat să obțină protecția lui Erdogan, dar președintele turc nu a dorit să se pună rău cu rușii, ultimii avânt un interes foarte mare să-l prindă pe oligarhul moldovean.

În Thailanda, acolo unde se află acum Vlad Plahotniuc, a fost și Renato Usatîi, liderul partidului cu denumirea Partidul Nostru.

Surse apropiate liderului PN au dezvăluit că Usatîi a plecat din țară cu destinația Thailanda încă pe 7 martie. Conform acestor surse, Renato Usatîi a combinat „utilul cu plăcutul”. Oficial el a spus la majoritatea colegilor din partid și la primăria din Bălți că „merge la odihnă, pentru o recreere cu scop medical”. În realitate, spun sursele noastre, Usatîi a fost în căutare de finanțare pentru proiectul său politic, iar din acest motiv a apelat și la Vlad Plahotniuc.

Întâlnirea cu Vlad Plahotniuc ar fi avut loc prima decadă a lunii martie 2021, iar subiectul principal al discuțiilor a fost finanțarea Partidului Nostru în schimbul plasării pe lista electorală a unor persoane apropiate fostului lider democrat.

„Despre rezultatul discuțiilor vom afla ușor în următoarele zile, dacă vor primi sau nu salariile membrii staff-ului PN și jurnaliștii noștri”, a spus sursa citată în știrea Telegraph.md din 15 martie 2021.

Contactați de redacția Telegraph.md, reprezentanții Partidului Nostru au răspuns că Renato Usatîi va reveni cu o reacție la declarațiile lui Rizea.

Tandemul ascuns dintre Usatîi şi Plahotniuc

În 2014, Jurnal.md nota că relaţiile dintre Renato Usatîi şi Vladimir Plahotniuc stârnesc multe semne de întrebări. În primul rând, pentru că Usatîi s-a lansat în politică aducând critici şi acuzaţii grave la adresa liderilor politici de la guvernare. Dintre toţi, oligarhul Plahotniuc a fost cel mai menajat. „Om care se ţine de cuvânt”, aşa îl caracteriza Usatîi pe Plahotniuc, acum un an, într-un interviu. Asta în timp ce despre Vlad Filat spunea că este „cadavru politic”. Peste un an de zile, Usatîi l-a „atins” delicat şi pe Plahotniuc, tot în context legat de Filat, menţionând că „locul Vlazilor este după gratii”. Aici s-au şi terminat, practic, acuzaţiile la adresa oligarhului din PD.

Puse cap la cap, mai multe evenimente au stârnit dubii în privinţa legăturilor dintre cei doi bogătaşi. Potrivit unor surse, Renato Usatîi este partenerul de afaceri al lui Vladimir Plahotniuc şi acesta îl susţine tacit. În campania electorală din 2014, Plahotniuc a recrutat nu doar membri de partide, dar şi capi de liste. Se presupune că printre aceştia se numără şi Usatîi, ca o alternativă de rezervă a lui Plahotniuc. Ca şi alţi sateliţi ai PD, Usatîi, în cadrul apariţiilor sale publice, îl ataca exclusiv pe Filat, ca şi atunci când a primit refuz din partea Ministerului Justiţiei privind înregistrarea partidului său. Dacă la Plahotniuc se referea în linii generale, utilizând procedeul omogenizării „celor doi Vlazi”, pentru Filat nu economisea calificativele precum „canalie”, „ticălos”, „fără nimic sfânt” şi chiar cuvinte obscene.

Un detaliu important este legătura celor doi cu mafia Solnţevskaia. Renato Usatîi nu a prea ascuns relaţiile pe care le are cu lumea interlopă. Usatîi a apărut în câteva înregistrări telefonice din iarna 2011-2012, vorbind cu şi despre lideri din lumea criminală. Cel mai mult, Usatîi a discutat cu Alexei Bucătari, zis „Lioha Bucătari”, despre care presa a scris că a fost „locotenentul” lui Malhaz Djaparidze – un „hoţ în lege” moldovean care a murit în 2008, în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău. După moartea acestuia, Bucătari, pe care Usatîi îl numea „brat”, a primit titlul de „blatnoi”, cin acordat în lumea interlopă. Unul dintre numele invocate de Usatîi în discuţiile telefonice este cel al lui Averin Victor Sergheevici, zis „Avera” — membru important al grupării criminale ruse Solnţevskaia. Totodată, site-ul rusesc crimerussia.ru scria chiar că Usatîi a fost „executorul dorinţelor” grupării criminale Solnţevskaia Bratva, care-şi desfăşoară activitatea din Federaţia Rusă.

Cât despre relaţia lui Plahotniuc cu mafia rusească, aceasta a ajuns şi în vizorul poliţiei internaţionale. Oligarhul a fost monitorizat de Interpol pentru legături cu gruparea criminală Solnţevskaia, biroul de la Roma cerând încă în 2007 serviciilor responsabile din Republica Moldova să pună la dispoziţie informaţii despre Vladimir Plahotniuc. În solicitarea Interpolului se menţiona gruparea Solnţevskaia, care a înfiorat Rusia, după care s-a extins şi în alte ţări. După ce a negat cu vehemenţă aceste informaţii, ulterior Plahotniuc a recunoscut că a fost monitorizat de Interpol, însă doar după ce informaţia a fost confirmată oficial de ministrul de Interne Dorin Recean, în funcție în perioada respectivă.

Usatîi recunoştea că a fost ajutat de cineva la crearea echipei, fără a oferi careva detalii. Răspunsul poate fi citit printre rânduri, dacă aruncăm o privire la instituţiile de presă care îl promovau – toate aparțineau sau erau controlate de Plahotniuc.

Şi sondajele de opinie spuneau multe. IMAS, CBS-AXA, care realizau sondaje la cererea lui Plahotniuc, cotau PLR, Mişcarea Antimafie şi alte formaţiuni care îl critică pe oligarh sub 2-3%, în timp ce lui Usatîi îi atribuiau un scor electoral de 10-15%.

Mai mult, Usatîi a declarat de mai multe ori că a fost monitorizat de SIS şi chiar a recunoscut în presă că în asemenea perioade se ascundea la hotelul Nobil, care îi aparţine lui Plahotniuc.

Numele lui Renato Usatîi a devenit cunoscut în Republica Moldova în anul 2011, când a început să controleze o parte semnificativă a acţiunilor băncii „Universalbank”, reprezentând interesele noului proprietar, după ce Gherman Gorbunţov a fost deposedat de bancă. Iniţial, la cumpărarea Universalbank, în perioada guvernării PCRM, Gorbunţov a fost ajutat tot de Plahotniuc, care i-a deschis uşile la Voronin. Mai târziu, Gorbunţov a decis să rupă legăturile cu Plahotniuc şi relaţiile dintre cei doi s-au înrăutăţit atunci considerabil, iar Plahotniuc a decis să se răzbune pe Gorbunţov şi să-l deposedeze de bancă. Anume în acel moment şi-a făcut apariţia Renato Usatîi, care i-a fost complice lui Plahotniuc la preluarea acţiunilor de la Universalbank.

Potrivit versiunii Procuraturii Generale a RM, Gorbunţov a decis să-l elimine pe Usatîi. Intenţiile acestuia ar fi ieşit la iveală însă şi anume acesta a fost motivul din care bancherul rus a fugit la Londra, unde a şi fost săvârşit atentatul la viaţa lui.

De menţionat şi scandalul legat de discuţia dintre Usatîi şi Gorbunţov, din 2012, când Plahotniuc se afla deja la guvernare. În acea discuţie, Usatîi se lăuda că poate rezolva orice problemă în RM, începând cu instituţiile de forţă şi până la protecţia politică. Usatîi îi spunea atunci lui Gorbunţov că îi poate asigura clasarea tuturor dosarelor penale şi că poate controla organele de drept din RM. Asta în situaţia în care, în acea perioadă, Plahotniuc avea deja la mână întreg sistemul judecătoresc, Procuratura Generală, Sistemul de Informaţii şi Securitate, Centrul Anticorupţie şi alte instituţii-cheie din RM.

Aşa sau altfel, activitatea politică a lui Renato Usatîi corespunde intereselor ex-liderului de facto al Partidului Democrat. Criticându-l aprig pe Filat, acuzându-l pe ministrul de Interne de atunci, Dorin Recean, şi războindu-se cu ministrul Justiţiei de atunci, Oleg Efrim, Renato Usatîi ştirbea din imaginea PLDM în ajun de alegeri şi face jocul lui Plahotniuc, care îşi păstra mâinile curate.

Pe de altă parte, unii analişti politici susțineau că Renato Usatîi este un actor autonom şi că nu se află în dependenţă directă de Plahotniuc. Totuşi, în 2011, când Usatîi se afla în litigiu cu Gorbunţov din cauza Universalbank, se vorbea intensiv că „în spatele acestui tânăr se află oameni foarte mari”. Părerile se împart însă referitor la cine ar fi aceşti oameni mari.

Potrivit unei versiuni, Renato Usatîi este un proiect al FSB (Serviciul rus de Securitate). De cealaltă parte, în spatele lui ar sta foşti membri ai grupării Solnţevskaia, care acum s-ar fi retras din lumea interlopă şi ar fi devenit oameni de afaceri respectabili. Conform altei versiuni, în spatele proiectului politic al lui Renato Usatîi s-ar putea afla directorul Căilor Ferate din Rusia, Vladimir Iakunin, care are acces la Vladimir Putin şi poate obţine permisiunea pentru realizarea proiectului politic în RM, pentru a putea influenţa procesele politice din RM.

Un portal de ştiri scria că Usatîi deţine aproximativ 585 de mii de acţiuni la Gazprom, în valoare totală de circa 4 milioane de dolari. De menţionat că ex-preşedintele MoldovaGaz, Ghenadi Abaşkin, era reprezentantul Gazprom la Chişinău şi partenerul de afaceri al lui Plahotniuc. Totodată, compania MoldovaGaz a fost acuzată că a impus angajaţii să participe la mitingurile PD din 3 noiembrie 2013. Până şi Rogozin l-a întrebat atunci pe reprezentantul Gazprom, în mod public, „al cui este?”.

Un alt liant între Plahotniuc şi Usatîi este omul de afaceri Valentin Vizant. Acesta este naşul de cununie al democratului Sergiu Sîrbu şi figura pe locul 5 în lista electorală a lui Renato Usatîi. Or, Vizant este considerat una dintre punţile de legătură între PD şi partidul lui Usatîi, Patria.

Printre momentele care vorbesc despre tandemul Usatîi-Plahotniuc este şi faptul că, la scurt timp după neînregistrarea partidului PaRUs, Oleg Efrim a fost chemat la raport de către Comisia Naţională de Integritate, una dintre instituţiile de control care se află sub influenţa lui Plahotniuc. CNI a decis atunci să-l verifice pe Efrim pentru că a emis o dispoziţie prin care a refuzat să înregistreze modificările la statutul Partidului Popular Republican, preluat de Renato Usatîi şi redenumit în „Partidul Nostru”. Totodată, au avut loc verificări minuţioase asupra bunurilor şi proprietăţilor dobândite de Efrim.

Curios este şi faptul că, deşi Renato Usatîi are mai multe dosare penale deschise pe numele său, niciunul din ele nu ajunge în instanţă. Primul dosar a fost pornit pentru că l-a intimidat şi ameninţat pe prezentatorului Jurnal TV, Anatol Durbală, pe care Usatîi l-a telefonat după una dintre ediţiile emisiunii Ora de Ras. În al doilea dosar i se incriminează contrabanda de valută, iar al treilea dosar a fost intentat pentru că Usatîi l-ar fi filat pe comisarul de Bălţi. Or, toate dosarele adună praful pe rafturile Procuraturii Generale, instituţie controlată și atunci de ex-prim-vicepreşedintele PD, oligarhul Vladimir Plahotniuc.

loading...

Comments are closed.