Din 1 iulie, entitățile prestatoare de servicii educaționale din arealul învățării pe tot parcursul vieții își vor relansa gradual activitățile la clasă

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a anunțat despre relansarea graduală a activităților la clasă din cadrul entităților prestatoare de servicii educaționale din arealul învățării pe tot parcursul vieții, începând cu data de 1 iulie 2020, conform prevederilor pct. 30 al Hotărârii nr. 11/2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, transmite Telegraph.md

Excepție fac instituțiile de învățământ general, profesional tehnic și universitar, prevăzute în pct. 4.6 la Hotărârea nr. 17 /2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.

Metodele de predare aplicate vor evita activitățile care implică lucru în grup se va opta pentru activități în aceleași grupe, fără glisări, cu un număr cât mai mic și o componență cât se poate de constantă. Materialele didactice vor fi dezinfectate în prealabil, iar pe măsura posibilităților, se vor utiliza doar materiale, echipamente și haine speciale individuale.

Formatorii/profesorii, dar și beneficiarii cu boli pulmonare cronice, diabet, boli hepatice, renale, cardiovasculare, imunodeficienți sau cu o vârstă de peste 63 de ani, vor fi încurajați să opteze pentru alternative la distanță, cu păstrarea tuturor drepturilor derivate din contractele de muncă sau contractele de prestări servicii.

Citește și: MECC extinde oferta educațională a instituțiilor de învățământ. A fost aprobată curricula pentru 10 discipline opționale

Total
0
Shares
Total
0
Share