Din 2020 nu va mai exista Olanda. Ce se întâmplă cu țara Europeană

Olanda, dispare

Autorităţile din Olanda renunţă în mod oficial la această denumire. De anul acesta, în actele oficiale va fi folosită doar denumirea de Regatul Ţărilor de Jos.

Explicaţia e simplă: Olanda, aşa cum e cunoscută ţara europeană, e de fapt, denumirea a două provincii – Olanda de Nord şi Olanda de Sud – din cele 12 care compun Regatul Ţărilor de Jos.

Guvernul de la Amsterdam consideră că decizia va avea un impact pozitiv asupra turismului şi mizează pe faptul că străinii vor fi tentaţi să viziteze şi alte oraşe decât Amsterdam, Rotterdam sau Haga. În plus, vor reuşi să scape ţara de imaginea de paradis al consumatorilor de droguri, care îi ştirbeşte imaginea.

Schimbarea presupune costuri substanţiale: 200 de mii de euro vor fi cheltuiţi pentru campania de modificare a denumirilor folosite în ambasade, ministere, şcoli, universităţi, companii publice şi private.

În română, limba olandeză, una dintre cele 2 limbi oficiale din Regatul Ţărilor de Jos, va fi cunoscută sub numele de neerlandeză.

De altfel, denumirile au fost deja introduse pe mai multe site-uri oficiale, inclusiv pe cel al Uniunii Europene.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share