Din data de 1 ianuarie, comercializarea țigărilor în preajma instituţiilor de învăţământ este interzisă

gherete din chisinau, proeprietarii de gherete, silvia radu primar

Copiii trebuie ţinuţi departe de fumul de ţigară. Doar anul trecut, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică a înregistrat peste o mie de cazuri de vânzare a ţigărilor minorilor. De aceea, din întâi ianuarie, este interzisă comercializarea lor în preajma instituţiilor de învăţământ.

Cei care nu respectă legea riscă o amendă de până la zece mii lei sau chiar suspendarea activității pe un termen de jumătate de an.

“S-au vândut produse de tutun către minori. În exclusivitate aceste încălcări au fost din cauza vânzării în chioşcuri.Acesta va fi un mijloc de protejare a sănătăţii copiilor şi ca ei să nu se iniţieze în fumat“, a spus consultantul principal Direcţia politici ANSP, Ion Șalaru, transmite Publika.md

Gheretele care se află în preajma instituţiilor vizate de lege nu vor fi demontate. Potrivit responsabililor, dacă agentul economic va scoate din vânzare ţigările, atunci nu există temei pentru a-l sancţiona sau a-i suspenda activitatea. Moldovenii cred că noua prevedere legală este binevenită.

Majoritatea cetățenilor susțin acest proiect spunând că acest viciu se formează deseori în copilărie, iar ocrotirea copiilor de tutun ar putea contribui la crearea și creșterea unei generații mai sănătoase.

Tot de la începutul acestui an, ţigările s-au scumpit, după majorarea accizelor. Preţul minim al celor cu filtru este de 25 de lei, cu patru lei mai mult decât anul trecut, iar al celor fără filtru a ajunsde la 14 la 19 lei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share