Din numărul total al locurilor de parcare, 4% vor fi rezervate pentru parcarea gratuită a persoanelor cu dizabilități

Din numărul total al locurilor de parcare, 4%  vor fi rezervate pentru parcarea gratuită a persoanelor cu dizabilități.

Parlamentul a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități și Codului contravențional.

Proiectul prevede introducerea cotei de 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două locuri, pentru parcarea gratuită a  mijloacelor de transport pentru persoanele cu dizabilități.

De asemenea, se propune introducerea sancțiunilor contravenționale pentru nerespectarea de către conducătorii de vehicule a semnului internațional pentru persoane cu dizabilități pe locurile de parcare.

Inițiativa legislativă a fost lansată de un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare PSRM, fiind susținută în ambele lecturi.

Proiectul de Lege are drept finalitate sporirea efectivă a incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități, menționează autorii documentului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share