Directorul ANSP: Avem un pseudo purtat de măști – pe barbă, sub barbă, într-o ureche

Cazurile pozitive de COVID-19 vor scădea dacă cetățenii Republicii Moldova își vor schimba comportamentul, afirmă directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică Nicolae Furtună. Funcționarul susține că în Moldova „există un pseudo purtat de măști, o parodie la purtatul măștilor, dacă vreți”, scrie IPN.

„Te duci în troleibuz, te ții de bara troleului și tot ajustezi masca pentru că o ții ba sub barbă, ba într-o ureche, ba mai nou, am văzut pe cot, cum vreți se poartă masca. Iată o ajustezi cu mâna de pe bara unde te-ai ținut în troleibuz sau în autobuz. Iată cât ajustezi masca de sus în jos, ca să nu zic altfel, acesta este momentul critic când bagi virusul de pe mână pe față, mâna luând-o de pe bară, unde au mai fost de al de tine și umblă cu mâna pe mască”, a declarat Nicolae Furtună.

Directorul ANSP precizează că acesta este momentul clasic de infectare. „Nu trebuie să pupi vânzătoarea și nu trebuie să te îmbrățișez cu ea, și nu trebuie să-i faci nimic pentru că ți-ai făcut treaba, ti-ai luat virusul ajustând masca în troleibuz”.

Nicolae Furtună menționează că masca de protecție nu trebuie atinsă din momentul în care persoana a ieșit din casă și până a revenit. „Când te duci la magazin, masca se îmbracă din casă, te-ai urcat, ai mers două stații până la magazin sau până la Piața Centrală. Când te-ai dus acasă, după igiena mâinilor, scoți frumușel mască, o nimicești sigur la gunoi, pentru că astăzi toate dealurile sunt împânzite cu măști și ăsta tot este element de cultură. Nu umblăm cu mască de la Ispas până la Pocroave, le schimbăm”.

Directorul ANSP precizează că numărul de cazuri poate fi redus prin schimbarea comportamentului. „Dacă vom umbla aiurea dintr-o parte în alta, riscurile sunt mari ca să nu revenim la normalitatea cea pe care o așteptăm”.

Citește și: VIDEO // A amenințat cu arma o vânzătoare din Bălți. Persoana din imagine este căutată de poliție

Total
0
Shares
 
Total
0
Share