Directorul APOTA avertizează: Transportul de pasageri în țară ar putea intra în colaps până la finele acestui an

Transportul de pasageri în Republica Moldova ar putea intra în colaps până la sfârșitul acestui an, avertizează Anatolie Munteanu, directorul executiv al Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, scrie Radio Moldova

Potrivit acestuia, criza este provocată de noile modificări în legislație.

„Nu există opțiuni, avem doar o singură cale, să ne oprim cu totul. Nu este exclus că până la Anul Nou transportul în Moldova va fi oprit. Practic, 80% din propuneri au fost elaborate de transportatori”, a declarat Anatolie Munteanu.

Amintim că, pe data de 9 noiembrie, mai mulți transportatori au protestat în Piața Marii Adunări Naționale. Aceștia au solicitat ca noul Cod al Transporturilor Rutiere să fie retras în regim de urgență. Noul Cod prevede reducerea intervalului dintre curse la nivel național până la 15 minute, emiterea biletelor de călătorie prin aparatele de casă și digital până în 2024.

Potrivit protestatarilor, din cauza Codului aprobat recent de Guvern mulți proprietari de rute riscă să-și piardă licența, iar în satele mici, cu puțini pasageri, ar putea dispărea transportul public. De cealaltă parte, reprezentanții ministerului declară că noul Cod va asigura oamenii cu transport mai calitativ și mai modern.

Deocamdată, ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu, nu a comentat protestul transportatorilor, însă, anterior acesta spunea că șoferii de microbuze și autobuze din țară nu vor să investească în transport modern, nici să respecte graficul de executare a rutelor pentru care au autorizație, să ofere bilete pasagerilor sau să permită deschiderea de rute noi, acolo unde acestea sunt solicitate de oameni și de administrația publică locală.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share