Actual

Directorul general al Întreprinderii de Stat ”Urbanproiect”, vizat într-un control ANI

Pinterest LinkedIn Tumblr

În perioada 9-12 martie 2021, Inspectoratul de Integritate al ANI a inițiat un control pe numele directorului general al Întreprinderii de Stat ”Urbanproiect”. Subiectul urmează a fi verificat pe aspectul unei eventuale încălcări a regimului juridic al conflictelor de interese.

Alte două proceduri de control cu privire la posibile conflicte de interese au fost demarate în privința conducerii unei instituții de invățământ profesional din Chișinău și a unei școli – internat din Strășeni.

Patru amenzi în sumă totală de 10 500 de lei au fost aplicate pentru nedepunerea sau depunerea tardivă a declarațiilor de avere și interese personale și nesoluționarea unui conflict de interese. Aceste încălcări au fost stabilite în privința unui administrator a unei întreprinderi municipale din Leova, unui primar din raionul Cimișlia și a doi consilieri din raioanele Șoldănești și Leova.

O cauză contravențională a fost pornită pe numele unui consilier local din Băcioi, municipiul Chișinău. Acesta este verificat pe aspectul nedepunerii sau depunerii tardive a declarației de avere și interese personale.

Trei conflicte de interese au fost constatate pe numele unui primar din raionul Hîncești, unui consilier local din raionul Căușeni și a unui director de grădiniță din raionul Soroca.

Alți cinci primari au respectat legislația ANI și au declarat conflictele de interese în termenul stabilit. Este vorba despre primarii din Băcioi, Chișinău, Dobrușa din raionul Șoldănești, Cocieri din raionul Dubăsari, Slobozia Mare, din raionul Cahul și Pompa din raionul Fălești.

Direcția juridică a ANI a participat în 22 ședințe de judecată pentru apărarea actelor de constatare, emise de inspectorii de integritate și contestate de către subiecții declarării.

Reprezentanții ANI au organizat cinci sesiuni de instruiri la care au participat circa 380 de subiecți ai declarării. De asemenea, au fost acordate 380 de consultații telefonice, dintre care 115 au fost înregistrate la Linia instituțională de informare a ANI.

Prin sistemul electronic ”e-Integritate” au fost repartizate 40 de sesizări.

Săptămâna trecută, circa 6600 de declarații de avere și interese personale au fost depuse pe Portalul public al Declarațiilor.

loading...

Comments are closed.