„Distracție” cu focuri de armă, care l-ar putea costa până la 7 ani de închisoare pe un tânăr din capitală

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, a fost reținut de ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de poliție a sec. Buiucani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru efectuarea a opt împușcături în aer, astfel încălcând grosolan ordinea publică.

Poliția a fost sesizată la data de 28 noiembrie, prin intermediul serviciului unic 112, de către un bărbat precum că pe str. Nicolae Costin, dintr-un automobil au fost efectuate câteva împușcături. La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă a inspectoratului. Polițiștii efectuând cercetarea la fața locului în perimetrul străzilor Nicolae Costin în direcția străzii Liviu Deleanu, mun. Chișinău, au fost depistate și ridicate 8 tuburi de cărtușe.

Pe cazul dat a fot pornită cauză penală în baza art. 287 C.P.  ,,Huliganism”.

În urma măsurilor speciale de investigație și urmărire penală cât și analizării imaginilor de pe camerele de supraveghere care au surprins momentul,  polițiștii au identificat  suspectul în comiterea infracțiunii. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina comunicând că în timp ce se deplasa cu automobilul „Suzuki Vitara”, a scos arma pe geam și a efectuat 8 împușcături pentru a se distra.

Pistolul de tip semnalizare “EKOL Furat Compact”, din care tânărul a efectuat împușcăturile și pe care îl deținea ilegal, a fost ridicat și îndreptat la CTC-EJ, pentru efectuarea expertizei.

Pentru fapta comisă tânărul riscă închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share