Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin este internat în spital cu COVID-19

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Puțin, Dmitri Peskov, a fost internat în spital, după ce a fost confirmat cu coronavirus, relatează agenția Ria Novosti, citată de AFP.

„Da, m-am îmbolnăvit, sunt sub tratament”, a spus el pentru Ria Novosti.

Mai mulți oficiali de la Moscova au fost confirmați cu COVID-19 – Ministrul Culturii, Olga Liubimova, ministrul Construcțiilor, Mihail Mișustin și, potrivit The Moscow Times, ar fi fost testat pozitiv și adjunctul șefului de cabinet Serghei Kirienko.

Rusia a înregistrat până acum peste 232 000 de cazuri de coronavirus, urcând pe locul al doilea în lume la numărul infectărilor, după Statele Unite.
Total
0
Shares
Total
0
Share