DNA acuză un politician român că ar fi luat mită 800.000 de dolari ca premier și îi cere președintelui să formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale

DNA cere președintelui României să formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale în dosarul de corupție care îl vizează pe Călin Popescu Tăriceanu și în care Senatul votase în iunie 2019 împotriva ridicării imunității. DNA arată că dosarul de luare de mită a fost deschis la solicitarea autorităților judiciare austriece și vizează obținerea de către șeful Senatului a 800.000 de dolari foloase necuvenite, scrie g4media.ro și alte surse mass-media din România.

Procurorii îl acuză pe Tăriceanu că ar fi primit cei 800.000 de dolari, reprezentând un comision de 10% din contract, în schimbul demersurilor sale pentru ca statul român să încheie mai multe acte adiționale la un contract al companiei austriece.

Firma austriacă despre care DNA susține că l-ar fi mituit pe Călin Popescu Tăriceanu cu 800.000 de dolari ar fi Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria, potrivit unor surse judiciare. Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria este firma care a distribuit licențele Microsoft în România.

Fujitsu Siemens GmbH Austria a mai fost în centrul unui scandal de corupție în România în 2014, când chiar conducerea companiei a făcut un denunț cu privire la fapte de corupție săvârșite de angajații din România în legătură cu încheierea și derularea contractului pentru licențele Microsoft din 2004 cu guvernul României. Informația a apărut în ordonanța DNA de începere a urmăririi penale într-un dosar de la acel moment și a fost citată de Agerpres.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share