DOC // Compania contractată de ASP pentru procurarea blanchetelor de pașapoarte, vizată în dosarul licitațiilor trucate

Directorul Agenției Servicii Publice (ASP) anunța recent prin intermediu mass-media că, din toamnă, cetățenii moldoveni vor plăti mai puțin cu 200 de lei pentru pașapoarte. Aceste estimări aveau la bază contractul semnat la un preț foarte avantajos de Agenția Servicii Publice cu Polska Wyrtvornia Papierow Wartosciowych S.A. (PWPW) pentru achiziția de blanchete de acte de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare, inclusiv echipamente și produs program specializat pentru personalizarea acestora pentru perioada anilor 2022 – 2025. Cel mai probabil, aceste speranțe nu se vor materializa atât de curând, pentru că, între timp, ASP a semnat de urgență un nou contract cu UAB „Garsu Pasaulis”, operatorul economic vizat într-un dosar penal inițiat în privința factorilor de decizie din cadrul ASP pentru fraudarea licitațiilor publice

Contractul cu UAB „Garsu Pasaulis” prevede livrarea unui număr de 250 000 blanchete de pașapoarte, laminat holografic securizat, software inclusiv servicii de mentenanță a acestuia pentru confecționarea și personalizarea blanchetelor de pașapoarte până la data de 30.10.2022. Valoarea contractului este de 1 612 500 EURO fără TVA, ceea ce constituie 32 966 595 MDL, fără TVA, conform cursului valutar al BNM din data de 27.05.2022. Totodată, Agenția Servicii Publice și-a rezervat dreptul de a încheia un acord suplimentar pentru majorarea valorii inițiale a contractului cu 30%, în cazul în care va avea nevoie de o cantitate suplimentară de blanchete de pașapoarte sau laminat holografic securizat. Această necesitate ar putea surveni în cazul în care Polska Wyrtvornia Papierow Wartosciowych S.A. (PWPW) nu-și va putea onora obligațiile de livrare conform condițiilor contractului din 13.05.2022.

Contractul cu UAB „Garsu Pasaulis” a fost semnat în baza unei proceduri de achiziție de urgență, organizarea căreia a fost dispusă de Comisia Situații Excepționale prin Dispoziția nr. 22 din 23.05.2022. Despre riscurile pe care le implica desfășurarea unei proceduri de achiziție de acest gen, am menționat într-un articol precedent publicat pe revizia.md. Pentru a afla mai multe detalii, am solicitat informații de la Agenția Servicii Publice, care ne-a oferit un răspuns detaliat.

Conform răspunsului ASP nr. 01/4141 din 15.06.2022, prin ordinul directorului Agenția Servicii Publice nr. 488 din 23.05.2022, a fost creat Grupul de lucru pentru executarea Dispoziției nr. 22 din 23 mai 2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova. Grupul de lucru a elaborat cererea de ofertă pentru achiziția respectivă, care a fost expediată simultan prin email la 4  operatori economici cu activitate similară în domeniu pe data de 24.05.2022. Operatorii economici au fost identificați din lista participanților la licitația publică deschisă de achiziționare a blanchetelor de acte de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare, inclusiv echipamente și produs program specializat pentru personalizarea acestora pentru perioada anilor 2022 – 2025, inclusiv câștigătorii licitației cu care ASP a semnat deja contractele:

– Polska Wytwórnia Papierów Wartościowych S.A. (Polonia),

– SELP (Franța),

– Compania Nationala „Imprimeria Nationala” S.A. (România).

– UAB „Garsų Pasaulis” (Lituania).

Celor 4 operatori economici li s-a oferit un termen de până la 27.05.2022, ora 15:00 pentru depunerea ofertelor. Dat fiind faptul că până la data de 26.05.2022, inclusiv, au fost recepţionate scrisori prin email de la toţi operatorii economici de la care s-au solicitat ofertele, precum și în scopul urgentării procedurii, Grupul de lucru a decis unanim de a deschide ofertele mai devreme, în cadrul şedinţei Grupului de lucru din data de 27.05.2022, ora 11:00.

În urma analizei preliminare a ofertelor depuse, Grupul de lucru a constatat următoarele:

– termeni restrînşi pentru livrarea bunurilor solicitaţi conform pct. 18 din Cererea ofertă,

– termen îndelungat necesar pentru pregătirea materiei prime (copertă, cip),

– lipsa capacităţii de producere a companiei pentru următoarele luni.

  • SELP (Franţa), prin scrisoarea de refuz din 25.05.2022, comunică că nu poate asigura livrarea blanchetelor de paşapoarte în conformitate cu condiţiile, termenii de livrare şi graficul livrărilor, pe motiv că:

– nu dispune de materia primă necesară în stock, iar situația internațională nu permite achiziţia materiei prime (hârtie şi cip) în termen, astfel încât să răspundă cerinţelor din Cererea ofertă,

– termenul de depunere a ofertelor este restrâns şi nu permite companiei să găsească o altă soluţie tehnică care să răspundă cerinţelor ASP.

  • Compania Națională ”Imprimeria Națională” S.A. (România) a depus oferta tehnică care nu corespunde cerinţelor solicitate şi anume:

– Oferta tehnică este prezentată pentru blanchetele cu pagina de date pe suport de policarbonat, însă conform cerinţelor înaintate de ASP. se solicită expres blanchete de paşapoarte în baza tehnologiei actuale în baza ST MD 35-37603221-155:2017 şi modelului aprobat prin HG nr.522/2019 cu privire la modelele actelor de identitate din sistemul naţional de paşapoarte,

– Cu referire la laminatul holografic securizat, ofertantul C.N. Imprimeria Naţională S.A nu a indicat specificaţia tehnică pentru acesta, având în vedere faptul că blanchetele propuse de către ofertant urmează să fie confecţionate cu pagina de date din policarbonat, care, însă, nu corespunde tehnologiei actuale de producere,

– Cu referire la produsul program/software de personalizare a blanchetelor de paşapoarte, inclusiv servicii de mentenanţă a produsului program/software, C.N. Imprimeria Naţională S.A nu a prezentat specificaţia tehnică.

  • UAB ”Garsu Pasaulis” (Lituania) a depus oferta tehnică care corespunde în totalitate cerinţelor şi speciflcaţiilor tehnice indicate în Cererea ofertă.

Cu referire la specificaţia de preţ propusă, s-a constatat că prețul produsului program/software, inclusiv serviciile de întreținere, au fost incluse în prețul bucletelor de pașapoarte, însă, conform Legislației Fiscale din Republica Moldova, produsul program/software este considerat un produs care trebuie să aibă cost separat.

Drept urmare, în conformitate cu prevederile pct. 13 din Regulamentul privind organizarea procedurii de selectare a agentului economic în vederea procurării blanchetelor de paşapoarte, laminatului holografic securizat pentru acestea, software, inclusiv servicii de mentenanță a acestuia, Grupul de lucru a solicitat clarificări de la agentul economic UAB ”Garsų pasaulis” (Lituania) în vedererea separării prețurilor propuse, după cum este specificat în Cererea ofertă, fără a modifica costul total propus în Ofertă – specificații tehnice și de preț, cu transmiterea ofertei actualizate până la data de 30 mai 2022, ora 11:00, ora locală.

În cadrul ședinței din data de 30.05.2022 (procesul-verbal al ședinței aici), Grupul de lucru a decis adjudecarea contractului agentului economic UAB ”Garsų Pasaulis” în sumă de 1 612 500,00 euro fără TVA, pentru procurarea blanchetelor de pașapoarte, laminat holografic securizat pentru acestea, şi a produsului program/software de personalizare a blanchetelor de paşapoarte, inclusiv servicii de mentenanță a acestuia.

Contractul semnat cu UAB „Garsu Pasaulis”

Urmare a deciziei grupului de lucru din 30.05.2022, la data de 07.06.2022, Agenția Servicii Publice a semnat cu UAB „Garsu Pasaulis” contractul pentru livrarea de blanchete de pașapoarte, laminat holografic securizat, software inclusiv servicii de mentenanță a acestuia pentru confecționarea și personalizarea blanchetelor de pașapoarte. Valoarea contractului este de 1 612 500 EURO fără TVA,ceea ce constituie 32 966 595 MDL, fără TVA, conform cursului valutar al BNM din data de 27.05.2022, data limită de depunere a ofertelor.

Costul unei blanchete cu laminat securizat se ridică la 5 Euro (1 250 000 Euro în total), iar pentru produs program software se ridică la 362 500 Euro.

Primele 50 000 de blanchete cu laminat holografic securizat ar urma să fie livrate până la data de 15 august 2022. Ultima livrare de 100 000 de blanchete cu laminat holografic securizat ar urma să aibă loc până la 30 octombrie 2022.

Termenul stabilit pentru ultima livrare de 100 000 de blanchete ridică semne de întrebare, în contextul în care tot în luna octombrie ar urma să fie livrate primele blanchete cu laminat holografic securizat în cadrul contractului semnat cu Polska Wyrtvornia Papierow Wartosciowych S.A. (PWPW). Mai mult, Agenția Servicii Publice și-a rezervat dreptul de a încheia un acord suplimentar pentru majorarea valorii inițiale a contractului cu 30%, în cazul în care va avea nevoie de o cantitate suplimentară de blanchete de pașapoarte sau laminat holografic securizat.

Considerăm că prevederile menționate ar putea avea la bază îngrijorarea autorității contractante că operatorul economic Polska Wyrtvornia Papierow Wartosciowych S.A. (PWPW) va întârzia cu livrările în baza contractului semnat cu Agenția Servicii Publice în luna mai, în rezultatul procedurii de achiziție nr. ocds-b3wdp1-MD-1641280612921, despre care am scris într-un material publicat anterior pe revizia.md. În articolul respectiv, am menționat și despre contestațiile depuse asupra deciziei de atribuire a contractului către PWPW. La etapa examinării contestațiilor, contestatarii și-au exprimat îndoielile referitor la capacitatea ofertantului desemnat câștigător de a-și îndeplini obligațiile contractuale ce țin de furnizarea deplină și în termen a blanchetelor de acte de identitate. Potrivit argumentelor reprezentantului Verdios GmbH, ofertantul câștigător PWPW nu a indicat exact modelul de cip ce urmează a fi utilizat, ci a indicat că va folosi unul dintre două modele diferite, în funcție de disponibilitatea furnizorilor de a pune aceste cipuri la dispoziție pentru executarea în termen a contractului de livrare a blanchetelor. Cu referire la riscul de neîndeplinire corespunzătoare a contractului, Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor a reținut că „orice procedură de achiziție publică este supusă unui asemenea risc ipotetic, chiar dacă autoritățile contractante se asigură că oferta desemnată câștigătoare este cea mai avantajoasă economic, conformă și acceptabilă în sensul Legii nr. 131/2015, astfel că, la aprecierea pretenției respective, Agenția va ține cont de obiectul procedurii de achiziție din litigiu care are un impact social asupra tuturor categoriilor de populație, iar autoritatea contractantă este ținută să acționeze în vederea respectării principiului de minimizarea riscurilor acesteia care ar putea să apară la executarea ulterioară a contractului de achiziție publică”.

Întârzierea livrărilor de către Polska Wyrtvornia Papierow Wartosciowych S.A. (PWPW) ar avea drept efect procurarea în continuare a blanchetelor cu laminat holografic securizat și tehnologii de personalizare de la UAB „Garsu Pasaulis” la un preț mai mare. Menționăm că în rezultatul procedurii de achiziție cu nr. ocds-b3wdp1-MD-1641280612921, Agenția Servicii Publice a obținut un preț total pentru ambele loturi de 150 719 369 lei, fără TVA, pentru un număr de 3 165 000 de blanchete de acte de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare. Acest preț era cu 276 710 953,88 lei mai mic decât valoarea estimată a achiziției respective.

sursa: Revizia.md

Total
0
Shares
Total
0
Share