DOC // Experții CAPC critică proiectul PAS privind compensarea cheltuielilor pentru consumul gazelor naturale/energiei termice

În curând, moldovenii vor fi nevoiţi să plătească mai scump pentru lumină şi gaz, anre tarifele la energia electrica, tarife gaze naturale, pas maia sandu, guvernul sandu, alianta acum psrm, 

Experții Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) au examinat proiectul de lege privind compensarea cheltuielilor pentru consumul gazelor naturale/energiei termice în perioada rece a anului, care are drept scop sporirea protecției sociale a consumatorilor casnici în perioada rece a anului prin compensarea diferenței în urma majorării tarifelor pentru consumul de gaze naturale. Recomandările au fost expediate Parlamentului pentru a fi examinate.

Astfel, experții CAPC consideră că, în condițiile majorării tarifelor la gaze naturale/energia termică, statul este obligat să susțină cetățenii prin consolidarea politicilor în domeniul protecției sociale pentru depășirea situațiilor de dificultate. Ei susțin că, din punct de vedere conceptual, proiectul de lege este binevenit, dar au menționat că un șir de reglementări ale acestuia urmează a fi revizuite, pentru a corespunde celor trei criterii de calitate – accesibilitate, previzibilitate şi claritate.

De exemplu, experții atrag atenția că proiectul nu stipulează clar situația consumatorilor casnici, locuințele cărora nu dispun de gaze naturale și dispun de încălzire autonomă pe electricitate. Pentru claritate și excluderea diferitor interpretări și aspecte coruptibile, precum și a fenomenului discriminatoriu, proiectul de lege necesită a fi completat cu prevederi clare pentru toate categoriile de consumatori.

Potrivit CAPC, autorii proiectului sunt generoși cu locuitorii din orașe și oferă compensații, atât la gaze naturale, cât și la energia termică pentru toate locuințele, fără a se limita la o singură locuință. Or, unele persoane dețin mai multe apartamente, case (locuințe) și mărimea compensației este egală, indiferent de starea materială a persoanelor. Astfel, potrivit reglementărilor din proiect, compensația se achită pentru locuință și, prin urmare, una și aceeași persoană, care deține mai multe imobile/locuințe, beneficiază de compensație pentru fiecare imobil/locuință în parte.

În același timp, este discriminată populația din localitățile rurale, care nu dispune de posibilitatea de a fi conectată la rețelele de gaze naturale (dar folosește buteliile de gaze, care de asemenea s-au scumpit) și nu are acces la rețelele termice pentru încălzire. Or, ajutorul social se referă doar la unele categorii de persoane, care trăiesc sub pragul sărăciei.

„O astfel de abordare discriminatorie urmează a fi soluționată ținându-se cont de echilibrul social pe care trebuie să-l urmărească legiuitorul în raport cu valorile pe care tinde să le ocrotească. Toate fiinţele umane sînt egale în faţa legii şi au dreptul la protecţie şi beneficii egale”, se arată în opinia CAPC.

În concluzie, experții consideră că, pentru claritate și pentru excluderea diferitor interpretări și aspecte/elemente coruptibile, precum și a fenomenului discriminatoriu, proiectul de lege necesită a fi completat cu prevederi clare pentru toate situațiile și categoriile de consumatori, specificate/specificați în prezenta opinie.

Scrisoare Opinie CAPC Proiect Nr.349 by Telegraph Moldova on Scribd

Total
0
Shares
 
Total
0
Share