DOC | Fratele lui Andrei Năstase pasibil de închisoare! A privatizat în mod fraudulos sediul PPDA!

vasile nastase, andrei nastase, sediul platformei da, cladiri istorice chisinau, monumente istorice chisinau, fraude nastase, nastase dosare, nastase provatizari ilegale

PPDA ar putea rămâne fără sediu, iar fratele lui Andrei Năstase, Vasile, e pasibil de pedeapsă penală. Concluzia se impune după procesarea unei declaraţii a candidatului formaţiunii amintite la funcţia de primar al Capitalei, potrivit căreia, odată ajuns primar, el va “analiza toate operaţiunile cu imobile publice din capitală sub aspectul recuperării obligatorii a prejudiciului pentru bugetul municipal”. Or imobilul de pe 31 august, 15, unde îşi desfăşoară activitatea PPDA, a fost privatizat în mod fraudulos de publicaţia periodică GLALSUL NAŢIUNII, al cărei fondator este Vasile Năstase. Pe când fratele Andrei a promis explicit, fără vreo excepţie: “Cine a furat banul public va merge la puşcărie”, informează deschide.md.

Andrei Năstase promite că va deferi justiției persoanele implicate în scheme imobiliare

Toate persoanele implicate în scheme imobiliare vor fi deferite justiției, cu transmiterea materialelor în Procuratură. „Cine și-a bătut joc de banul public va merge pe mâna legii”. Declarația aparține candidatului Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr la funcția de primar al capitalei, Andrei Năstase și a fost făcută în timpul campaniei electorale, potrivit IPN.

Să fie clar și foarte limpede. Vom analiza minuțios toate operațiunile cu imobile publice din capitală sub aspectul recuperării obligatorii a prejudiciului pentru bugetul municipal. Ca să fiu și mai clar – cine a furat din banul public va merge la pușcărie, iar regulile din Primăria Chișinău se vor schimba cu atât de multă fermitate, încât cei care astăzi taie frunză la câini pe banii oamenilor vor fi eliminați”, a declarat candidatul PPPDA într-o conferință de presă, susținută lângă terenul aferent unei grădinițe, cu o suprafață de 0,914 ha, care a fost privatizat doar cu 297 de mii de lei de filiala unei instituții private de învățământ din Rusia. Ulterior, terenul a fost revândut la un preț mult mai mare și i s-a schimbat destinația în teren pentru construcții.

Clădirea în care se află astăzi sediul PPDA, privatizat printr-o schema frauduloasă bine-cunoscută

 

În clădirea de pe str. 31 August nr. 15 se află astăzi sediul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA). Ea a fost privatizată de publicația periodică „Glasul Națiunii” SRL al cărui fondator este Vasile Năstase, fratele candidatului PPDA la funcția de primar al Capitalei, Andrei Năstase. Privatizarea a avut loc, însă, printr-o schemă frauduloasă descrisă de-a lungul timpului atât de jurnaliștii de investigație cât și de unii reprezentanți ai autorității locale. Este vorba despre acele înțelegeri ca reprezentanții Primăriei să nu atace încheierile de judecată care sunt în defavoarea instituției. În consecința acestei neglijențe intenționate, persoanele fizice se aleg cu bunuri imobile sau terenuri obținute de la municipalitate, prin intermediul înstanțelor de judecată.

Povestea începe în 2008 când „Glasul Națiunii” SRL a depus o cerere de chemare în judecată către Consiliului Municipal Chișinău privind recunoașterea dreptului de privatizare a clădirii de pe strada 31 August nr. 15. Pe 4 august, 2008 Curtea de Apel Chișinău a emis o hotărâre prin care a obligat Consiliul Municipal Chișinău să emită actele corespunzătoare pentru privatizarea imobilului de către „Glasul Națiunii” SRL. CMC nu a contestat hotărârea în cauză ea devenind irevocabilă prin neatacare.

 

Pe 30 ianuarie, 2009 „Glasul Națiunii” depune cerere de privatizare adresată în mod nemijlocit CMC-lui și Comisiei de resort, la demersuri fiind anexat setul de acte prevăzut de lege, plus respectiva hotărâre a Curții de Apel din 4 august 2008. Având în vedere că CMC a refuzat din motive necunoscute executarea hotărârii de judecată, instanța a decis mai târziu schimbarea modului și ordinii de executare a hotărârii. Prin urmare, la 30 martie, 2009 Executorul judecătoresc dispune obligarea CMC să execute hotărârea Curții de Apel din 4 august, 2008.

Abia după 10 luni de la data emiterii hotărârii în cauză, Primăria se trezește și depune cerere de recurs împotriva acesteia. Evident că CSJ o respinge ca fiind depusă fără împuterniciri legale.

„Glasul Națiunii” a continuat să facă adresări către Oficiul de Executare Centru, iar din procesele verbale ale instituției reiese că reprezentantul CMC nu se prezenta din motive necunoscute deși era înștiințat legal despre ora, data și locul ședințelor convocate de executorul judecătoresc.

Potrivit raportului de evaluare întocmit de Î.S „Audit și Evaluare”, valoare de piață a imobilului, după părerea evaluatorului, constituia la acea vreme 42800 Euro – un preț mult mai mic decât valoarea reală a unei astfel de clădiri aflate în inima Capitalei. Or cu acești bani, la acea vreme, nu puteai cumpăra mai mult decât un apartament cu două camere.

Primăria i-a răspuns atunci că privatizarea clădirii NU este posibilă: „Este patrimoniu național!”

 

După scriam mai sus, pe 30 ianuarie, 2009 „Glasul Națiunii” a depus cerere de privatizare adresată în mod nemijlocit CMC-lui și Comisiei de privatizare. Vladimir Ermicioi, şeful Direcţiei economie, reforme şi relaţii patrimoniale, tot el pe atunci șef adjunct al direcției respective, a găsit în arhivă răspunsul pe care l-a oferit la acea vreme publicației „Glasul Națiunii”.

Din textul ei reiese clar că privatizarea clădirii respective este ilegală deoarece imobilul este înscris în registrul Monumentelor de Stat. Or privatizarea monumentelor se face doar prin hotărâre de Guvern.

„Noi i-am răspuns așa: Direcția a examinat solicitarea Dvs cu privire la privatizarea încăperii nelocative deținute în locațiune, de pe str. 31 August 1989, 15, și va comunică următoarele: La moment CMC nu a fost împuternicită nicio subdiviziune cu dreptul de a se ocupa de înstrăinarea încăperilor nelocuibile din proprietatea municipală. Mai mult ca atât, transmiterea solicitată de Dvs contravine articolului 50, aliniat 3, lit. b din legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice care prevede că nu sunt pasibile de privatizare bunurile imobile care constituie patrimoniu național”, a declarat Ermicioi pentru Deschide.MD.

Faptul că imobilul reprezintă patrimoniu național este confirmat de faptul că el se regăsește în Registrul Monumentelor de octorite de stat.

Ministerul Culturii încearcă recuperarea clădirii. PPDA ar putea rămâne fără sediu

La o distanță de aproape șapte ani, Ministerul Culturii a decis inițierea procedurii de recuperare a clădirii.

 

Prin urmare, la data de 29 aprilie 2016, Ministerul Culturii al Republicii Moldova a depus cerere de revizuire a hotărârii Curții de Apel Chișinău din 04 august 2008, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, casarea hotărârii nominalizate, cu adoptarea unei noi hotărâri privind respingerea cererii de chemare în judecată a Publicației Periodice “Glasul Națiunii” SRL cu privire la contestarea actului administrativ, ca fiind ilegală și neîntemeiată.

Pe 11 aprilie, curent, Curtea Supremă de Justiție a decis ca cererea Ministerului Culturii să fie judecată la Curtea de Apel.

Vasile Năstase: Privatizarea s-a făcut legal

Reporterii Deschide.MD l-au sunat pe Andrei Năstase pentru o reacție, dar acesta nu a răspuns la telefon. L-am sunat ulterior pe fratele său, Vasile Năstase. Cel din urmă ne-a explicat că privatizarea clădirii a avut loc în limitele legii spunându-ne versiunea sa, iar când am încercat să contrazicem anumite detalii, ne-a spus că trebuie să intre îtr-o ședință.

 

În primul rând, acest sediu nu aparține PPDA, aparține ziarului „Glasului Națiunii” unde noi ne aflăm din 1990. În al doilea rând: toate sediile din oraș sunt privatizate și dacă luăm două publicații „Glasul Națiunii” și „Literatura și Arta”. Cea din urmă are sediul – exact la fel – într-o clădire care este monument de artă de importanță națională care a fost privatizat pentru 60 de mii de lei. „Glasul Națiunii”  a plătit peste 700 de mii înafară de faptul că a plătit mai bine de un milion pentru arendă în toți anii cât s-a aflat în el. L-am privatizat în mod legal. Trei la mână: Noi am trecut printr-un șir de instanțe pentru că nu …. (n.r. gând nefinalizat) Așa cum de exemplu „Literatura și Arta” are o singură foaie de privatizare. Are același statut. Are aceeași suprafață. Tot este Monument de artă. Numai că iată nu știu de ce de ei nu se ocupă nimeni, dar de „Glasul Națiunii” se ocupă. Noi am depus dosarul nostru la CEDO pentru neexecutarea hotărârii. CEDO a trimis la Guvern o cerere de referință. Guvernul a spus că a executat și într-adevăr a fost executat, iar ceea ce face acum Ministerul Culturii, Plahotniuc și Procuratura nu este nimic altceva decât o hărțuire a publicației „Glasul Națiunii”. Dvs spuneți că Primăria nu și-a apărat drepturile în instanță. Nu este adevărat. Ei au atacat și la CSJ!”, povestește Nătase.

Deschide.MD:  Da, dar nu în termenii legali…

Vasile Năstase:  Ba da, doar că persoana care a atact la CSJ nu avea dreptul acesta. Dar eu vreau să vă spun că aveam o relație foarte proastă cu Primăria. În plus eu pot să vă arăt că lista Monumentelor a fost publicată în Monitorul Oficial în anul 2010, iar noi am privatizat clădirea în 2008. 

Deschide.MD: Dar Direcţia economie, reforme şi relaţii patrimoniale în răspunsul său, la solicitarea Dvs de privatizare, a precizat negru pe alb că ea contravine Legii și că nu sunt posibile de privatizare bunurile imobile care constituie patrimoniu național?

Vasile Năstase: Dacă mai aveți alte detalii …. deci nu a fost nimic ilegal. Eu îmi cer scuze dar trebuie să intru în ședință. 

Și a închis.

Date istorice despre Monumentul de pe strada 31 August 1989

Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău alcătuit de Academiei de Ştiinţe.

 

Prima atestare documentară datează din 1879, când aparţinea feld-febelului în rezervă Andrei Sofeiciuk. Era o casă veche, acoperită cu şindrilă. O parte din ea a fost vândută de mai multe ori. Cel mai cunoscut proprietar a foste negustorul Andrei Ivanovici Stepanov, Şeful Meşteşugarilor, constructor. În 1892 este atestată casa de piatră construită într-un parter. În 1940 proprietar este atestat Andrei Stepanov şi Cerneţki. O casă similară se află pe strada S. Lazo, nr. 14.

Sursa: deschide.md

Total
0
Shares
 
Total
0
Share