Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a adresat Procuraturii Generale cu o cerere de tragere la răspundere a președintei țării, Maia Sandu, pentru intervenție în justiție.
Potrivit lui Dodon, adevărații reformatori ai justiției arată astfel: unul dintre ei dorește ca procurorii să fie umiliți, cu cătușe la mâini, în fața copiilor plângând la ora 6 dimineața, iar celălalt pronunță sentințe de achitare în mod public pentru subalternul său într-un caz de manipulare a achizițiilor de gaze, dar ordonă judecătorilor să condamne cu orice preț adversarii săi.
”Cu toate că Codul de Procedură Penală prevede că judecătorul decide asupra acuzației aduse inculpatului prin pronunțarea unei sentințe de acuzare sau achitare sau a unei sentințe de încheiere a procesului penal, doamna Sandu cere în mod categoric judecătorilor de la sediul Consiliului Superior al Magistraturii doar sentințe de acuzare! Este clar pentru toată lumea în ce cazuri se referă.
Consider că la al treilea an de mandat prezidențial, doamnei Sandu ar trebui să-i vină timpul să înțeleagă că declarațiile președintelui nu sunt doar vorbe goale. Ele reprezintă puterea executivă și instituția prezidențială și au consecințe juridice.
Dacă nu presupunem că ea consideră propriile declarații ca instrucțiuni directe, în special atunci când numirea tuturor judecătorilor depinde de șeful statului, iar acum și a judecătorilor Curții Supreme de Justiție, care examinează dosarul penal inițiat împotriva mea prin decretul Maiei Sandu.
Poate că semnarea decretelelor de numire a judecătorilor va depinde de sentințele politice pronunțate împotriva adversarilor politici?
P.S. În plus, avem și un procuror general interimar, căruia i-am adresat această cerere, care visează și el la o funcție de judecător în Curtea Supremă de Justiție, ceea ce înseamnă că și cariera sa depinde de președinte”, a declarat Dodon.