DOC // Nagacevschi anunță crearea unui grup de gestionare a sistemului penitenciarelor

A fost creat un grup de coordonare și control al activității sistemului administrației penitenciare. În acest sens, ministrul în exercițiu al Justiției, Fadei Nagacevschi, a semnat un ordin, informează TV8.md

De patru luni fiind în demisie, am tot așteptat o soluție politică clară: învestirea unui Guvern sau alegeri parlamentare. Spre regret, situația politică rămâne incertă.În vederea stabilizării sistemului penitenciar și consolidării capacităților statului de control asupra acestui sistem sensibil, am decis instituirea unui grup mixt de coordonare și control”, a menționat Nagacevschi.

Potrivit documentului, membrii grupului de coordonare și control al activității sistemului administrației penitenciare, în termen de 10 zile, vor aproba regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea grupului de coordonare.

În document se mai menționează că controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina secretarului de stat al Ministerului Justiției delegat cu coordonarea activității sistemului administrației penitenciare.

Citește și: Proiectul privind extinderea termenului de depunere a declarațiilor și a dărilor de seamă pentru conducătorii întreprinderilor bolnavi de COVID-19, votat în prima lectură

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share