DOC // Noi învinuiri în adresa Șefei Agenției Naționale de Integritate, Rodica Antoci: Contracte dubioase și favoritism în gestionarea controalelor de integritate

Contracte ilegale din bani publici în valoare de circa un milion de lei, inclusiv reparația capitală a mașinii personale accidentate de soțul președintei ANI, cheltuieli nejustificate la prețuri duble în procesul reparației sediului ANI, procurări de mobilă în alte scopuri decât cele prevăzute, încălcări în repartizarea controalelor și favorizarea angajaților docili. Sunt o serie de învinuiri adresate Rodicăi Antoci, Șefei ANI, de către autorul mai multor investigații ziaristice de amploare, ziaristul Vadim Ungureanu, prin intermediul unei publicați pe canalul său de telegram, scrie timpul.md

În publicația lui Vadim Ungureanu se spune că “ Așa o scrisorică anonimă despre găinăriile pe care le-ar fi făcut „proprietara” ANI, Rodica Antoci, soția lui Iurie Antoci, vice-director al Departamentul Înmatricularea Mijloacelor de Transport și Calificarea Conducătorilor Auto al ASP, am găsit în „căsuța poștală”.

În scrisoare se spune că în luna decembrie 2020, din contul bugetului de stat a fost efectuată o plată pentru reparația autoturismului Rodicăi Antoci, de model Skoda Superb, anul procurării 2014, asigurat și cu poliță de asigurare CASCO, care asigură repararea tuturor daunelor survenite ca rezultat al unui accident rutier.

“Sub pretextul vopsirii automobilului ce aparție ANI a fost vopsit autoturismul personal de model Toyota Avensis care a fost accidentat in luna decembrie 2020 la locul de muncă a soțului președintei ANI pe parcarea ASP Botanica. În costul majorat al serviciilor de vopsire a intrat și costul de reparație și vopsire a autoturismului personal”, se afirmă în scrisoarea publicată de Vadim Ungureanu.

În această scrisoare se mai spune că “în perioada 2018 – 2020 au fost încheiate mai multe contracte care au presupus cheltuieli, iar în rezultat, produsul nu a fost achiziționat, cum sunt contractul de achiziție a serviciilor de design a mobilierului pentru care din contul bugetului de stat s-au achitat 80 000 lei, iar designul elaborat pentru mobilier nici nu corespunde condițiilor de amplasare a acestuia, în final mobilierul achiziționat nu corespunde designului pentru care s-au plătit mijloace financiare”.

„Alt contract ilegal este contractul de achiziție a ușilor pentru Președintele și Vicepreședintele ANI, care au fost achiziționate și instalate fără a avea temei în luna aprilie 2020, contractul fiind semnat în mai 2020, imediat după finisarea reparației capitale a sediului ANI, deoarece conform contractului de antrepriză privind efectuarea lucrărilor de reparație și resistematizare a birourilor, ușile de birou respective au fost incluse în devizul de cheltuieli și instalate de antreprenor, iar schimbarea acestora și achitarea din bugetul de stat a sumei de 97 000 lei constituie un abuz și o irosire nejustificată a banului public, ușile instalate de antreprenor conform devizelor de cheltuieli în stare perfectă au fost dezinstalate și depozitate în depozit.Ușile procurate de ANI în luna aprilie în număr de 7, au fost procurate la prețuri exagerate, deoarece o unitate (ușă de genul care a fost achiziționată și instalată) nu depășește costul de 7000 de lei cu livrare, accesorii și instalare, conform documentelor contabile ușile procurate sunt la preț de 13800 de lei per unitate”, se conține în scrisoare.

În postarea lui Ungureanu se mai afirmă că „o altă achiziție ilegală a fost efectuată la sfârșitul anului 2020, prin încheierea Acordului adițional privind achiziționarea lucrărilor suplimentare de reparație la contractul de antrepriză din 2019 în sumă de peste 780 000 de lei, acord care a fost încheiat cu încălcarea prevederilor legislației în vigoare. Încălcări ale legislației privind achizițiile publice a fost constat și în cadrul Raportului de monitorizare nr. 573 din 29.12.2020 întocmit de către Agenția Achiziții Publice și remis Autorității cu nr. 27/259-1654 din 29.12.2020, precum și de către Curtea de Conturi”.

În scrisoarea publicată se mai afirmă că “un aspect ce denotă favoritismul într-o instituție ce promovează domeniul integrității este și situația înregistrată cu avansările recente în cadrul inspectoratului de integritate, președintele ANI avansând în funcții superioare fără aplicarea principiilor de meritocrație și profesionalism, dar aplicând principiul docilității mai mulți inspectori care nu întrunesc condiții legale pentru a fi avansați urmare a evaluărilor anuale și a rezultatelor înregistrate, iar cei care merită sau au rezultate nu au fost stimulați prin avansare deoarece nu sunt docili și comozi”.

„Volumul de lucru diferit al inspectorilor denotă, netransparență la repartizarea aleatorie a petițiilor și sesizărilor în sistemul E-Integritate, unii inspectori având în lucru doar petiții și sesizări pe anumite aspecte și pe un anumit grup de persoane fapt prin care se confirmă o bănuială că repartizarea aleatorie este de fapt o farsă, în realitate tot procesul fiind ghidat la indicația Președintelui ANI, fapte care deja se confirmă și prin sesizările subiecților declarării care sunt supuși controlului de către aceeași inspectori de integritate”, se mai afirmă în scrisoare.

UPDATE // Reacția ANI:

Aceste acuzații au apărut încă de anul trecut în presă. Nu-i nimic nou. Sunt orchestrate din exterior, prin intermediul a patru funcționari ai ANI, care sunt deranjați de faptul că instituția a devenit vocala în baza dosarelor cu care ieșim în public.

Ele sunt special orientate sa intimideze pe șefa acestei instituții. Informațiile respective deja au fost anchetate de toate organele competente, Curtea de Conturi, Procuratura Anticorupție și AST, iar Președinta ANI a colaborat cu aceste instituții, care nu au depistat nimic. Ei au și decizii oficiale pe acest caz.

Este curios faptul că se continuă aceste acțiuni de denigrare, care nu au la bază nicio probă, fiind nefondate. Președintele ANI va iniția acțiuni penale pentru fals în declarații și acțiuni de denigrare a imaginii instituției și a imaginii personale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share