DOC // Partidul Democrația Acasă a fost dat pe mâna poliției de către CEC. Care este motivul

Comisia Electorală Centrală (CEC) a remis către Inspectoratul General al Poliției pentru a examina scrisoarea adresată Comisiei de un grup de reprezentanți ai Partidului Democrația Acasă, săptămâna trecută, prin care acuză liderul formațiunii că ar fi falsificat unele acte la înregistrarea partidului la CEC, pentru a participa la alegerile parlamentare anticipate, informează Realitatea.md

Potrivit scrisorii CEC, adresată contestatarilor „nu este în atribuția Comisiei de a examina legalitatea celor contestate de aceștia”, ci a poliției, fapt pentru care a redirecționat documentul către oamenii legii.

Referitor la solicitarea petiționarilor de a scoate Partidul Democrația Acasă din cursa electorală, CEC precizează că, potrivit legii sunt prevăzute anumite criterii în baza cărora se poate realiza acest lucru de către Comisie, însă în scrisoarea acestora nu se întrunesc aceste elemente, care ar sta la baza revocării acestui candidat din cursa electorală.

Amintim că, săptămâna trecută, un grup de membri ai Partidului Democrația Acasă au depus la Comisia Electorală Centrală un demers prin care solicită scoaterea formațiunii din cursa electorală, pe motiv că liderul acesteia, Vasile Costiuc, ar fi falsificat unele documente oficiale și face declarații false.

Vasile Costiuc, a calificat acuzațiile „ca nefondate”, iar acțiunea acestora s-ar înscrie în seria de atacuri și denigrări la adresa partidului pentru ai denigra imaginea înainte de scrutinul parlamentar.

4312s by Realitatea.md

Citește și: Reacția PACE, după scandalul din studioul PRO TV Chișinău

Total
0
Shares
 
Total
0
Share