DOC // SCANDAL! Metodologia privind stabilirea și repartizarea remunerației din comunicare publică în scop ambiental este ilegală

Asociația Obștească „Victoria Legalității” trage un semnal de alarmă asupra a ceea ce consideră a fi nereguli grave în procesul de elaborare a unei metodologii ce stabilește remunerarea artiștilor pentru utilizarea muzicii în spații publice din Chișinău.

Asociația susține că reprezentanților săi li s-a restricționat accesul la ședințele de negociere a metodologiei, în ciuda notificărilor oficiale transmise anterior. De asemenea, obiecțiile depuse privind legalitatea anumitor prevederi ale documentului au fost ignorate, potrivit A.O. „Victoria Legalității”.

Un aspect criticat de asociație este modul de organizare a negocierilor, prin separarea discuțiilor în 3 grupuri de lucru separate. Asociația consideră că această abordare limitează participarea și reduce transparența procesului.

Mai îngrijorătoare sunt însă prevederile documentului în sine. A.O. „Victoria Legalității” susține că metodologia contravine legislației în vigoare și lasă loc pentru interpretări care ar putea duce la o repartizare inechitabilă a remunerațiilor cuvenite artiștilor.

Un alt punct controversat este posibilitatea prevăzută în metodologie de a solicita retroactiv plata pentru utilizarea muzicii în spațiile publice. A.O. „Victoria Legalității” consideră această prevedere ca fiind nejustificată din punct de vedere legal.

Pe lângă neregulile legate de procesul de elaborare și conținutul metodologiei, A.O. „Victoria Legalității” ridică și suspiciuni de corupție legate de gestionarea fondurilor colectate pentru artiști.

Asociația îl citează pe Sergiu Postică, care denunță un posibil caz de tăinuire a 30 de milioane de lei destinați remunerării artiștilor.

Investigațiile preliminare ale A.O. „Victoria Legalității” sugerează că o parte din acești bani ar fi fost transferată către companii afiliate unei anumite persoane.

Informațiile prezentate de asociație sunt susținute de documente obținute prin controale ale AGEPI (Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală) care confirmă transferuri suspecte efectuate în 2020.

Asociația „Victoria Legalității” sugerează persoanelor interesate să se adreseze organele abilitate cu privire la neregulile identificate și la suspiciunile de corupție. Asociația cere anularea metodologiei actuale și elaborarea uneia noi, transparente și care să respecte legislația în vigoare.

De asemenea, A.O. „Victoria Legalității” solicită investigarea acuzațiilor de corupție și gestionare frauduloasă a banilor colectați pentru artiști.

Pentru mai multe informații, consultați comunicatul de presă de mai jos:

Total
0
Shares
 
Total
0
Share