DOC // Ziua de 16 septembrie, declarată zi de doliu național, în legătură cu funeraliile primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur

În semn de profundă tristețe cauzată de decesul primului Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, susținător activ al mișcării de renaștere națională, demnitar care a avut un rol esențial în promovarea independenței, libertății și suveranității țării noastre, Președinta Maia Sandu a semnat un decret privind declararea zilei de 16 septembrie 2023 zi de doliu național.

În această zi, în toate localitățile din țară, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare, va fi arborat în bernă Drapelul de Stat al Republicii Moldova. La ora 12:00, se va cinsti memoria Președintelui Mircea Snegur prin păstrarea unui moment de reculegere.

Autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor li se recomandă să renunţe la desfăşurarea acţiunilor distractive de masă, iar instituțiilor mass-media să ţină cont de specificul zilei la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor.

Tot în această zi, furnizorul public național de servicii media Compania „Teleradio-Moldova” va transmite în direct funeraliile. Reprezentanții mass-media vor avea acces în Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, în seara zilei de 15 septembrie, de la ora 19:30. În ziua funeraliilor, reprezentanții mass-media nu au nevoie de acreditare, însă din cauza măsurilor speciale de securitate sunt rugați să poarte legitimațiile de presă la purtător.

Programul funeraliilor poate fi văzut mai jos.

PROGRAM

Funeraliile primului Președinte al Republicii Moldova Mircea SNEGUR

15 septembrie 2023

18:00 – Depunerea corpului neînsuflețit al primului Președinte al Republicii Moldova, Mircea SNEGUR la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” (presa va avea acces liber în Catedrală de la ora 19:30)

16 septembrie 2023

07:00 – Sfânta Liturghie și Prohodul – Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” (presa națională nu va avea acces din lipsa spațiului – televiziunea publică va face transmisiune în direct și va oferi imaginile posturilor de televiziune naționale)

09:45 – Deplasarea Cortegiului Funerar de la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” la Palatul Republicii

10:00 – 12:00 – Ceremonia Funerară (Palatul Republicii – sala mare, et. II) (presa națională nu va avea acces – televiziunea publică va face transmisiune în direct și va oferi imaginile posturilor de televiziune naționale)

12:00 – 12:50 – Miting de Doliu la Palatul Republicii (presa națională nu va avea acces – televiziunea publică va face transmisiune în direct și va oferi imaginile posturilor de televiziune naționale)

13:00 – Deplasarea Cortegiului Funerar de la Palatul Republicii la Președinția Republicii Moldova

13:15 – 13:20 – Omagiu primului Președinte al Republicii Moldova, Mircea SNEGUR

13:20 – Deplasarea Cortegiului Funerar în Piața Marii Adunări Naționale
13:30 – 13:45 – Omagiu primului Președinte al Republicii Moldova, Mircea SNEGUR
13:45 – Deplasarea Cortegiului Funerar din Piața Marii Adunări Naționale la Cimitirul „Central” (din strada Armenească)

14:30 – Miting funerar la Cimitirul „Central” (din strada Armenească) (presa va avea acces)

Total
0
Shares
 
Total
0
Share