Dodon: Déjà vu… Biden s-a grăbit să laude o altă istorie de succes, sub șefia Sandu

“Déjà vu… În 2011 Joe Biden, vicepreședinte SUA, în vizită la Chișinău pentru a susține guvernarea proeuropeană…, a urmat furtul miliardului, privatizarea Băncii de Economii, concesionarea Aeroportului Chișinău. În 2021 Joe Biden, Președinte SUA, laudă de la tribuna ONU guvernul proeuropean de la Chișinău…, ce va urma …?”, se întreabă Președintele PSRM Igor Dodon.

El și-a amintit că în 2011, în timpul vizitei sale în Republica Moldova, domnul Joe Biden a transmis cam aceleași mesaje despre democrația moldovenească pe care le-a transmis recent, de la tribuna ONU, ca președinte al SUA.

“…Și atunci, și acum ni s-a transmis mesajul că Moldova este o istorie de succes, că moldovenii trebuie să fie mândri de realizările democrației, că reformele trebuie continuate, iar economia construită etc., etc. Frumoase cuvinte, dar care nu au corespuns deloc și nu corespund realității din țară.
„Istoria de succes”, trâmbițată de guvernul Filat și AIE s-a dovedit a fi istoria unui coșmar politic și economic, când s-a furat miliardul din sistemul bancar, a fost cedat BEM și Aeroportul Chișinău, când oligarhii au încălecat țara, când oamenii au luat drumul migrației, dezamăgiți de așa-zisa democrație moldovenească cu care trebuia să ne mândrim.

Cu atât mai mult ne surprinde că partenerii noștri externi n-au învățat lecția din 2011 și acum, în 2021, repetă cam aceleași mesaje, fără a le adapta la realitățile din Moldova, fără a ține cont de eroarea lor în aprecierea politicii autohtone. Domnul Biden s-a grăbit să laude și să considere succes o altă istorie, sub șefia Maiei Sandu, o istorie care deja începe să se transforme pentru moldoveni nu în motiv de mândrie, ci în coșmar economic, social și administrativ. La ce să ne așteptăm de această dată? La abuzuri asupra justiției, la poliție politică, la alte scheme și furturi și la sărăcirea populației prin tarife și prețuri majorate? Acestea deja au început, iar moldovenii nu sunt deloc mândri cu asta, ei sunt din nou dezamăgiți, ca și după 2011″, a scris Igor Dodon pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share