Politic

Dodon, la nordul țării: Am avut un dialog deschis cu conducătorii întreprinderilor mari și mijlocii din municipiul Bălți

Pinterest LinkedIn Tumblr

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon întreprinde astăzi o vizită de lucru în orașul Bălți și raionul Fălești, transmite Telegraph.md, cu referire la Oficial.md

În cadrul vizitei, șeful statului se familiarizează cu activitatea agenților economici din regiune, verifică mai multe tronsoane de drum aflate în construcție, discută cu reprezentanții autorităților locale etc.

„Inițial am avut o întrevedere cu conducătorii întreprinderilor mari și mijlocii din municipiul Bălți, cu care am avut un dialog deschis despre problemele cu care se confruntă, în special în condițiile pandemiei de coronavirus și a secetei din acest an. Am menționat că în această perioadă, Guvernul a venit cu o serie de măsuri pentru susținerea mediului de afaceri. Astfel, pentru agenții economici a fost anunțat un moratoriu asupra verificărilor, au fost restituite parțial sau în totalitate impozitele achitate pentru salarii, statul acoperă dobânda la creditele accesate pentru achitarea salariilor sau mijloacele circulante etc.”, a declarat Dodon.

Totodată, el a mai spus: „Am remarcat că vom continua să acordăm sprijinul posibil, or scopul nostru este de a crea cele mai bune condiții de activitate pentru mediul de afaceri, astfel încât Moldova să devină țara în care vrem să muncim și să trăim cu toții”.

Deputat PPDA despre cele peste 30 de mii de semnături colectate de Maia Sandu: Reiese că au fost colectate date cu caracter personal ILEGAL

loading...

Comments are closed.