Politic

Dodon: Mă mândresc cu faptul că am făcut parte, fac parte și voi face parte din familia noastră mare – familia socialiștilor

Pinterest LinkedIn Tumblr

Mă mândresc cu faptul că am făcut parte, fac parte și voi face parte din familia noastră mare – familia socialiștilor, a declarat președintele Igor Dodon la Congresul al XVI-lea al PSRM.

”Pentru mine este o onoare și sunt convins că aceleași emoții sunt pentru majoritatea din această sală, indiferent dacă sunt sau nu membri de partid”, a declarat Dodon.

Igor Dodon a remarcat că istoria PSRM se împarte în trei etape: I etapă – lupta pentru Parlament (2011-2014) , II etapă – aflarea în opoziție dură în Parlament (2015-2016), III etapă – nici în opoziție, nici la putere, când președintele țării a fost lăsat fără împuterniciri (2016-2019). Provocările care au apărut pe parcursul acestor etape au consolidat și maturizat politic partidul.

Dodon a declarat că anul 2020 a fost unul dintre cele mai grele: problemele interne din țară – seceta, pandemia, criza, dar și mobilizarea Occidentului împotriva președintelui țării Igor Dodon.

Totodată, Igor Dodon a declarat că, în următorii patru ani, PSRM va trebui să aleagă între două scenarii: sau trece în opoziție dură până la următoarele alegeri prezidențiale din 2024 și nu face coaliție cu nimeni, sau, după alegerile parlamentare anticipate, își găsește un partener de coaliție și devine parte a puterii.

Potrivit lui Dodon, în pofida tuturor greutăților, PSRM a reușit să creeze o echipă puternică, unde deciziile se iau în urma discuțiilor și prezentării opiniilor membrilor de partid. Astăzi, PSRM are 37 de deputați, peste 20 de președinți de raioane, mai mult de 200 de primari, inclusiv primarul general al municipiului Chișinău.

loading...

Comments are closed.