Doi alpiniști au murit pe Everest din cauza epuizării

Doi alpinişti străini, un american şi un elveţian, au murit pe Muntele Everest, au anunţat joi organizatorii expediţiei din Nepal. Cei doi au murit din cauza epuizării. Ministerul Turismului din Nepal a anunţat reguli pentru limitarea numărului alpiniştilor care încearcă să ajungă în vârf.

„Doi alpinişti au murit miercuri”, a declarat pentru AFP şerpaşul Mingma, de la agenţia Seven Summit Treks, relatează Agerpres.

Alpinistul elveţian „a suferit de epuizare” după ce a ajuns pe vârful muntelui (8.848,86 metri), a declarat şerpaşul Chhang Dawa, din aceeaşi organizaţie.

„Am mai trimis doi şerpaşi cu oxigen şi mâncare, din păcate ei nu l-au putut salva”, a declarat acesta din urmă pe Instagram.

Alpinistul american ajunsese la pasul Hilary, însă victima orbirii din cauza zăpezii şi a epuizării, el a trebuit să fie ajutat să coboare, au spus organizatorii. El a reuşit să ajungă la tabăra 4, unde a murit la scurt timp.

Din cauza vremii nefavorabile şi a faptului că cele două cadavre se află la altitudine, nu pot fi coborâte de pe munte pentru a fi repatriate, a adăugat Thaneshwor Guragain de la Seven Summk Treks.

În ultimele câteva sezoane, un număr tot mai mare de alpinişti au încercat să ajungă pe vârful Everest, provocând o supraaglomerare şi ajungându-se la mai multe decese.

Prin urmare, Ministerul Turismului din Nepal a anunţat reguli pentru limitarea numărului alpiniştilor care încearcă să ajungă pe „acoperişul lumii”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share