Social

VIDEO // Doi bărbați, reținuți de polițiști pentru șantaj prin intermediul rețelelor de socializare. Cu ce își amenințau victimele

Pinterest LinkedIn Tumblr

Angajații Direcției investigații ”Centru” din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu polițiștii din Telenești, cu suportul angajaților Administrației Naționale a Penitenciarelor, sub conducerea Procuraturii raionului Telenești au reținut doi bărbați de 30 și 34 de ani din raionul Criuleni și municipiul Chișinău, fiind suspectați în comiterea infracțiunii de șantaj.

Ca rezultat al măsurilor speciale de investigații efectuate de polițiști s-a stabilit, că bărbatul de 30 ani, fiind deținut în penitenciarul nr. 4 Cricova, unde își ispășește pedeapsa pentru comiterea unei infracțiuni analogice, la sfârșitul lunii iunie curent, prin intermediul rețelelor de socializare a făcut cunoștință cu o femeie de 32 ani.

Ulterior, obținând încrederea acesteia a convins-o să-i expedieze câteva poze personale în ipostaze intime.

Peste câteva zile, victima prin intermediul rețelei de socializare ”odnoklassniki.ru” a primit un mesaj de la un utilizator necunoscut, care s-a prezentat inițial a fi judecător din mun. Chișinău, iar mai apoi ca polițist, expediindu-i femeii pozele intime, a amenințat-o că este pasibilă de răspundere penală pentru răspândirea în spațiul internet a fotografiilor cu caracter pornografic și că o poate ajuta să-și soluționeze problema contra sumei de 1000 euro.

Inițial, femeia a refuzat, dar ulterior a decis totuși să transmită banii, anunțând în prealabil poliția despre acest caz.

Astfel, aceasta urma să transmită un plic cu bani unei femei de 34 ani. În timpul transmiterii banilor, ofițerii de investigații au constatat că aceasta la fel era una din victimele infractorilor, care nu cunoștea proveniența și nici destinația banilor.

Ulterior, a fost identificat un taximetrist care urma să ia banii de la a doua victimă și să-i transmită bărbatului din penitenciar. În momentul transmiterii plicului cu bani, taximetristul a fost reținut pe teritoriul municipiului Chișinău.

Din declarațiile acestuia a fost identificată persoana care la moment se află în penitenciar, acesta fiind inițiatorul schemei infracționale.

Ca rezultat al acțiunilor de urmărire penală efectuate în penitenciarul nr. 4 Cricova, au fost depistate și ridicate 2 telefoane mobile, o cartelă SIM și un carnet cu diferite înscrisuri, care au fost recunoscute ca corpuri delicte și urmează a fi folosite ca probe materialeîn cadrul cauzei penale.

În cadrul investigațiilor a fost identificată încă o persoană ce a avut de suferit în urma acțiunilor ilegale ale suspecților, iar în continuare se întreprind măsuri operative pentru identificarea altor victime.

loading...

Comments are closed.