Doi bărbați din Strășeni au fost arestați pentru trafic de droguri

Un grup infracțional specializat în comercializarea drogurilor pe teritoriul orașului Strășeni a fost destructurat de către polițiști și procurori, comunică Poliția Republicii Moldova.

Potrivit Poliției Republicii Moldova, acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație în privința suspecților au fost desfășurate pe parcursul ultimelor două luni.

În rezultatul acestora, ofițerii Direcției Antidrog a INI în comun cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de poliție Strășeni, sub conducerea Procuraturii Strășeni, au stabilit că doi bărbați în vârstă de 57 ani și 31 ani, originari din orașul Strășeni, au pus la cale o afacere infracțională de punere în circulație a drogurilor de tip marijuană.

Liderul grupării cultiva plantele de marijuană la domiciliu, în condiții de laborator, iar ulterior le ambala și le transmitea complicelui său pentru comercializare pe teritoriul orașului.

În rezultatul perchezițiilor la domiciliile și în automobilele suspecților, polițiștii au depistat și ridicat: muniții păstrate ilegal (cartușe de calibru 22 mm, 2 grenade fumigene, o grenadă de tip F-1), o armă de vănătoare de model VIPER, cântare electronice la scara mică, pachețele de tip zip-lock, 1250 de euro, circa 6 kg de muguri de marijuana, dar și alte obiecte destinate cultivării plantelor de cânepă în condiții de laborator, se prevede în comunicat.

Potrivit poliției, valoarea estimativă a drogurilor pe piața neagră constituie peste un milion de lei.

În privința liderului grupării criminale, în vârstă de 57 de ani, a fost emis mandat de arest pe un termen de 30 zile, iar complicele acestuia, bărbatul de 31 de ani se află în arest la domiciliu.

Dacă vinovăția acestora va fi dovedită,ultimii riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate de la 5 la 10 ani.

Total
0
Shares
Total
0
Share