Doi cetățeni ai Turciei i-au pus în ALERTĂ pe polițiștii de frontieră. Ce intenții aveau aceștia

În seara zilei de 10 februarie curent, polițiștii de frontieră au fost alertați de prezența a două persoane în proximitatea localității Ivanovca, raionul Hâncești. La scurt timp, bărbații au fost reținuți, audiați și plasați în izolatorul de detenție preventivă, informează Telegraph.md

Aflați în misiune de serviciu pe sectorul de responsabilitate a Direcției regionale Vest, patrula Sectorului Poliție de Frontieră Leușeni a sesizat centrul de coordonare referitor la observarea a două persoane ce se îndreptau spre linia de frontieră moldo-română.

La fața locului s-a intervenit operativ, iar cei doi bărbați au fost reținuți. Din cercetările preliminare s-a constatat că sunt cetățeni ai Turciei, în vârstă de 49 și respectiv 47 de ani, care intenționau de a traversa ilegal frontiera de stat peste râul Prut, pentru a ajunge în România. Menționăm că persoanele au ajuns legal în Republica Moldova prin Aeroportul Internațional Chișinău, acum două zile.

După audieri, bărbații au fost plasați în izolatorul de detenție preventivă al Inspectoratului de Poliție Ungheni.

Astfel, polițiștii de frontieră au inițiat două cauze penale conform art. 27 și art. 362 alin.(1) Cod penal al Republicii Moldova și anume pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Dacă se va adeveri cele constatate inițial, bărbații riscă o amendă în mărime de până la 400 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share