Social

Doi frați au ajuns în custodia CNA, fiind cercetați penal pentru trafic de influență

Pinterest LinkedIn Tumblr

Două persoane au fost reținute de ofițerii Direcției Generale Teritoriale (DGT) Nord a CNA și procurorii oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție, fiind cercetate pentru trafic de influență. Bănuiții ar fi pretins bani de la o tânără ca să o ajute să susțină examenele pentru obținerea permisului de conducere.

Urmăriți-ne și pe Telegram!

Potrivit materialelor cauzei, una dintre persoane ar fi susținut că ar avea influență asupra funcționarilor publici din cadrul Secției Înmatricularea Transportului Auto Ungheni și că i-ar putea convinge s-o ajute pe candidată la probele practice. Din mărturiile denunțătorului, intermediarul ar fi pretins 600 de euro, pe care i-a primit, ulterior, sub controlul DGT Nord.

În cadrul măsurilor speciale de investigații, s-a constatat că intermediarul ar fi acționat în complicitate cu fratele său – un șef de secție a Casei Naționale de Asigurare în Medicină. Acesta a fost documentat de către procurori și CNA în momentul în care a luat de la fratele său suma transmisă, după care s-a întâlnit cu șeful interimar al Secției Înmatricularea Transportului Auto Ungheni.

Astăzi, au fost efectuate percheziții la domiciliile figuranților, în automobilele personale și într-un birou de serviciu, fiind ridicate telefoane mobile și alte probe care au importanță pentru cauza penală.

Ambii frați sunt cercetați pentru trafic de influență și au fost reținuți pentru 72 de ore. În privința funcționarului Secției Înmatricularea Transportului Ungheni a fost inițiată o cauză penală pentru corupere pasivă, în prezent acesta fiind cercetat în stare de libertate.

Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

loading...

Comments are closed.