Externe

Doi medici italieni sunt acuzați de omor prin imprudență după ce o româncă a murit în condiții suspecte

Pinterest LinkedIn Tumblr

Doi medici italieni au fost puși sub acuzare în cazul morții Ioanei Lingurar, o româncă de 28 de ani care a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă la spitalul Santa Maria della Misericordia din Perugia, unde fusese adusă în stop cardio-respirator de la o clinică privată, unde era supusă unei operații de rutină, informează publicația La Nazione.

Chirurgul ortoped și medicul anestezist care o operau la clinica „Villa Fiorita” sunt acuzați de omor prin imprudență și neglijență în sectorul medical.

Autopsia româncei de 28 de ani, mamă a doi copii, va fi efectuată de doi experți, pentru a clarifica cauzele morții și a stabili dacă ce doi medici poartă vreo responsabilitate.

Ioana Lingurar locuia în Colle San Paolo împreună cu partenerul ei italian și planificase intervenția chirurgicală la șold la clinica Vilal Fiorita. Vineri, la scurt timp după administrarea anesteziei, starea pacientei s-a înrăutățit brusc, ea intrând în stop cardio-respirator. Femeie a fost transferată în stare gravă la spitalul Santa Maria della Misericordia, unde a murit în timpul nopții. Cauza morții rămâne necunoscută.

Procurorul de caz a cerut autopsia femeii și sechestrarea dosarelor medicale de la clinică și spital. Printre ipotezele vehiculate de anchetatori este și administrarea anesteziei, deși femeia a mai fost supusă unei proceduri chirurgicale în 2020.

loading...

Comments are closed.