Doi moldoveni au încercat să revină acasă în mod clandestin, dar au fost prinși de către polițiștii de frontieră

Doi moldoveni au încercat să revină acasă în mod clandestin

Doi conaționali din raionul Ceadîr-Lunga sunt documentați pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Tinerii au fost reținuți de polițiștii de frontieră din Vulcănești, în timp ce încercau să intre pe teritoriul Republicii Moldova, ocolind punctele de trecere din proximitate, transmite Telegraph.md

La sfârșitul săptămânii trecute, echipa mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră „Vulcănești” a observat la 100 metri de linia frontierei de stat și ulterior, a reținut doi bărbați de 24 și respectiv 33 de ani. Aceștia, identificați ca cetățeni moldoveni, au încercat să revină acasă în mod clandestin.

La audieri, unul dintre tineri a declarat că a ajuns în Ucraina prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, însă din motiv că-i expirase pașaportul a decis să se întoarcă pe cale ilegală în Republica Moldova.

Cel de-al doilea tânăr a declarat că nu are autorizare legală de aflare pe teritoriul Ucrainei, fapt ce l-a determinat să recurgă la trecerea ilegală a frontierei de stat.

În prezent, persoanele sunt cercetate de către ofițerii de urmărire penală din cadrul Direcției Regionale Sud. Conform art. 362 al. 1 Cod Penal al RM, tinerii riscă amendă în mărime de până la 750 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Total
0
Shares
Total
0
Share