Doi polițiști riscă 10 ani de pușcărie. De ce sunt învinuiți oamenii legii

Un bărbat din Cantemir s-a adresat cu denunț la Direcția generală teritorială Sud a CNA, declarând că ar fi fost somat de câțiva angajați ai Inspectoratului de Patrulare, direcția sud, să le dea mită 1000 de lei. Asta pentru ca ar fi fost prins de polițiști, în timp ce conducea automobilul în stare de ebrietate.

Astfel, șoferul a acceptat să transmită banii, însă sub controlul CNA, în cadrul unei cauze penale, pornite pentru corupere pasivă.În această dimineață, ofițerii CNA, procurorii și angajații Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI au intrat în birourile de serviciu ale bănuiților, efectuând percheziții autorizate. În urma acestora, au fost depistați banii transmiși, iar polițiștii au fost escortați la sediul DGT Sud a CNA pentru audieri.

Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă până la 10 ani de închisoare, amenda penală și privare de dreptul de a ocupa funcții publice.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share