Actual

Doi subiecți din subdiviziunile Primăriei Chișinău, dar și conducătorii a două raioane vizați în controalele ANI

Pinterest LinkedIn Tumblr

În perioada 22 – 26 martie 2021, Autoritatea Națională de Integritate a inițiat cinci proceduri de control asupra regimului juridic al conflictelor de interese. În aceste controale sunt vizați președintele raionului Râșcani, vicepreședintele raionului Ungheni, un funcționar din cadrul Direcției generale arhitectură, urbanism relații funciare a Primăriei municipiului Chișinău, un primar din raionul Soroca și un fost primar din raionul Telenești.

Alte două controale au fost pornite pe numele unui șef de subdiviziune din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri și a șefului Serviciului arhitectură și construcții din cadrul Preturii sectorului Buiucani. Aceștia sunt bănuiți că ar fi admis incompatibilitate în funcția publică. Inspectorii de integritate au inițiat și un control al averii unui fost inspector superior din cadrul Biroului Vamal Centru.

Săptămâna trecută, au fost emise două acte de constatare a conflictelor de interese în privința șefului secției cultură din cadrul Consiliului raional Rezina și a unui director de liceu din orașul Cahul. Totodată, directorul SA ”Drumuri- Cahul” a fost sancționat pentru nedepunerea sau depunerea tardivă a declarației de avere și interese personală, iar o cauză contravențională pe aceeași încălcare a fost pornită pe numele unui consilier din orașul Șoldănești.

Președintele raionul Telenești a respectat legea ANI și a declarat încă un conflict de interese. Exemplul său a fost urmat și de primarul satului Aluniș din raionul Râșcani și primarul satului Mășcăuți din raionul Criuleni. Toți cei trei subiecți au primit soluții din partea inspectorilor de integritate.

Reprezentanții ANI au organizat trei sesiuni de instruire la care au participat circa 180 de subiecți ai declarării. De asemenea, au fost acordate 642 de consultații telefonice, dintre care 171 au fost înregistrate la Linia instituțională de informare a ANI.

Prin sistemul electronic ”e-Integritate” au fost repartizate 10 de sesizări.

Săptămâna trecută, peste 13 mii de declarații de avere și interese personale au fost depuse pe Portalul public al Declarațiilor.

loading...

Comments are closed.