Donație de cărți pentru școlile din stânga Nistrului. Cum poți contribui și tu la susținerea școlilor moldovenești din Transnistria?

donatie de carti, educatie in moldova, acte de caritate, scoli moldovenesti transnistria

Astăzi a fost lansată campania „O carte pentru educația ta” cu genericul „Donează o carte, investește în viitor”, care își propune să vină în sprijinul elevilor și altor copii din stânga Nistrului. Campania va dura până la sfârșitul lunii martie 2018, a relatat agenției MOLDPRES Biroul politici de reintegrare.

Toți doritorii de a susține copiii de la școlile moldoveneşti din stânga Nistrului  sunt invitați să contribuie cu donații de cărți, manuale și alte materiale didactice.

Este de menționat și faptul că acțiunea vine întru implementarea prevederilor pct. 6 din Decizia protocolară „Cu privire la asigurarea funcționării școlilor moldovenești cu predare în grafia latină” din 25 noiembrie 2017, semnată de către reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului și Tiraspolului și care prevede posibilitatea aprovizionării nestingherite a acestor instituții de învățământ cu manuale, materiale didactice și alte mijloace necesare pentru desfășurarea la nivel a procesului educațional.

Cărțile pot fi donate celor opt școli moldoveneşti care studiază în grafie latină din regiunea transnistreană, prin intermediul Biroului politici de reintegrare al Cancelariei de Stat, care se află în incinta Casei Guvernului.

Total
0
Shares
Total
0
Share