„Culoarea blondă a părului a reprezentat un efect secundar (byproduct) al înălbirii pielii și deoarece era o mutație rară și crea impresia unor trăsături mai juvenile, indivizii blonzi fuseseră avantajați în procesul selecției sexuale; în special e vorba de femeile cu ten deschis, care erau favorizate în competiția intrasexuală (pentru atenția bărbaților).
Culoarea albastră a ochilor s-a format ca particularitate fenotipică tot în acea perioadă, acum circa 7 000 de ani, la vânători-culegători. Ochii au devenit albaștri grație unei mutații în gena numită HERC2, care a apărut la un individ dintr-o populație de pe teritoriul Spaniei actuale, acesta având, apropo, pielea întunecată.
De atunci încoace această mutație s-a distribuit intens de la o generație la alta și s-a extins la scară continentală; ne despart nu mai puțin de 128 generații de la acea apariție a ochilor albaștri.
E posibil că irisul deschis al ochilor a asigurat o permeabilitate mai bună a luminii în zonele neguroase din Europa acelor vremuri. Iată de ce nu este exclus că au existat și alte populații europene în care apăreau asemenea adaptări.
Într-adevăr, s-a constatat că la o populație de vânători-culegători care a populat acum 7 700 de ani regiunea Motala din sudul Suediei s-au format în mod autonom mutații atât pentru culoarea deschisă a pielii, cât și pentru ochi albaștri și păr blond.
Ulterior, prin selecție naturală (inclusiv prin selecție sexuală), europenii au devenit treptat albi, mulți dintre ei blonzi, înalți, cu ochi albaștri. În ansamblul ei, populația Europei a devenit preponderent albă acum 5 000 – 6 000 de ani.
Evident că gradul pigmentării nu a fost unul egal pentru toate grupurile etnice formate; până în zilele noastre s-a păstrat o diferență de fenotip între etniile de pe continentul european”.
Dorian Furtună, fragment din cartea la care lucrează acum, despre originea raselor și formarea etniilor
