Problema existențială nr. 1 este problema supraviețuirii Eului. Fiecare doctrină filosofico-religioasă a încercat să o rezolve în felul său.
Hinduismul – prin ideea de Eu transcedental, care se va reîncarna în alte ființări, mereu același și totuși mereu diferit; până la contopirea și dizolvarea finală, în urma unui ciclu samsaric, în miezul tuturor lucrurilor din lume. Un Eu nesfârșit, ca Universul însuși.
Budismul – prin conceptul de Eu fluid, iluzoriu, niciodată același. Deci – prin inexistența de facto a unui Eu concret, stabil, pentru care, prin urmare, nu ar trebui să avem niciun regret.
În lipsa Eului, este inutilă goana după satisfacerea dorințelor, care se încheie inevitabil prin suferință. Conform tezei principale a lui Buddha, lipsa Eului ne eliberează de suferințe, soluția lui Gautama fiind aparent simplă: din moment ce ne debarasăm de Eu, ne vom debarasa și de problemele și frustrările existenței.
Creștinismul – prin promisiunea unei vieți veșnice pentru Eu, dincolo de moarte. Religiile monoteiste oferă povestea unui Eu care va sălășlui fie în rai, fie în iad; în orice caz, nu va dispărea, fiindcă este imuabil. Acesta e visul ademenitor și cuceritor al religiilor, adevărata lor ofertă de substanță – Eul înveșnicit.
Stoicii și mai ales epicurienii – prin trăirea cât mai cugetată a Eului în timpul vieții, prin cultivarea unei resemnări senine. Eul se va sfârși inevitabil, devenind țărână, humus, plante… Omul virtuos și înțelept acceptă împăcat aceste metamorfoze, ca pe o datorie pe care i-o restituie Naturii.
Știința și arta – prin promisiunea că Eul va supraviețui prin operele create în timpul vieții; în acest caz, Eul e asemuit cu numele. Transcende timpul grație gloriei pe care și-a creat-o. Eul așadar, este dependent de memoria colectivă: dispare memoria, va dispărea și Eul ca simbol.
Chiar și darwinismul (invocând Evoluția ca proces natural) susține o conservare în timp și spațiu a Eului, prin promovarea materială a acestuia de-a lungul generațiilor; numai că Eul e reprezentat de setul de gene al individului, care totuși se subțiază odată cu trecerea generațiilor.
Transumanismul se pare că poate oferi soluția optimă pentru Eul nostru, dornic să existe neîncetat – înmagazinarea conștiinței (implicit a sufletului, a Eului) în calculator.
Eul digital – iată o utopie realizabilă, cea a supraviețuirii autonome și controlate. Singura condiție fiind să nu alunece în distopie, pomenindu-ne cu un Eu luat ostatic, încarcerat în cifre, sortit unei monotone și sufocante nemuriri digitale.
Abia atunci ar putea apărea dorința paradoxală a Eului de a se dizolva în neant…. ultima lui utopie – să dispară.
O revenire îndepărtată la starea de acum…
autor: Dorian Furtună
