Editoriale

Dorian Furtună: Un individ care obține un scor înalt la testele IQ, nu neapărat va deține un scor înalt la testul vieții

Pinterest LinkedIn Tumblr

Practica arată că un individ care obține un scor înalt la testele IQ, nu neapărat va deține un scor înalt la testul vieții. Deseori se întâmplă ca un wunderkind să fie inapt în multe alte domenii de activitate, de parcă i-ar lipsi niște priceperi elementare, de parcă ar suferi de subdezvoltarea unor abilități și competențe. Cum explicăm acest paradox?

Howard Gardner, un psiholog cognitivist american, a propus în 1983 teoria inteligențelor multiple, în care argumenta că oamenii posedă nu o singură formă de inteligență, ci un set de inteligențe, distincte și a căror expresie diferă de la un om la altul.

Astfel, după Gardner, există cel puțin nouă tipuri de inteligență (fiecare cu subdiviziunile sale): lingvistică, logico-matematică, muzicală, spațială, corporal-chinestezică, naturalistă, interpersonală, intrapersonală, existențială. Prin prisma acestei teorii, înțelegem de ce unii oamenii excelează în vorbirea limbilor străine și în literatură, alții sunt buni matematicieni, muzicieni, psihologi sau filosofi.

Dacă medităm asupra acestei teorii și ne amintim de diverse personalități din istorie sau pe care le-am cunoscut personal, dacă, în fine, ne gândim la noi înșine, la talentele noastre, vom înclina să-i dăm dreptate.

Acum, dacă admitem că există inteligențe multiple, nu o singură inteligență, am putea oare extrapola acest model și asupra altor fenomene cognitive și mentale? De exemplu, nu o fi cumva fericirea un termen generic pentru un spectru larg de emoții și, deci, convențional vorbind, nu există o fericire universală, ci „fericiri”?

De bună seamă, ceea ce îl emoționează și îl fascinează pe un introvert nu îl va impresiona pe un extravert și viceversa. Emoția, sau, dacă vreți, „fericirea”, simțită de un coleric contrastează considerabil de ceea ce „fericește” un melancolic, un sangvinic, un flegmatic.

Pe axa temperamentelor și a tipajelor psihologice, nu poate exista aceeași „fericire”; pentru diferiți oameni, ceea ce ei numesc fericire reprezintă emoții generate de diverși stimuli, de diverse stări și experiențe. Nu putem asocia percepția de fericire a unui yoghin adâncit în meditație cu cea a unui motociclist sau a unui actor; fiecare dintre ei are sursa sa de bucurie, iar la întrebarea dacă este fericit, fiecare își va imagina cu totul alte stări mentale, demonstrând astfel că fericirea este o abstracțiune care preia forma emoțiilor specifice pe care le simbolizează.

Înțelegem așadar că nu există un algoritm integrator pentru a stabili cât de inteligenți sunt indivizii sau cât de fericiți; aici pășim pe un vast teren al aproximațiilor și al impresiilor foarte individualizate și subiective.

#iluziafericirii / Dorian Furtună

Comentați știrea

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook - Telegraph Moldova   
loading...

Comments are closed.