Dorin Recean va întreprinde o vizită de lucru în municipiul Bălți

Dorin Recean, PM

În cadrul vizitei de lucru în municipiul Bălți, șeful Executivului, Dorin Recean, urmează să participe la inaugurarea sediului Dispeceratului integrat pentru situaţii de urgenţă NORD. Instituția va gestiona situațiile de urgență atât în municipiul Bălți, cât și în alte 11 raioane din regiunea de nord a țării.

Programul prim-ministrului va continua cu o ședință cu autoritățile administrației publice locale și serviciile desconcentrate, la care vor fi discutate activitățile planificate pentru anul viitor.

Ulterior, Dorin Recean va avea o discuție cu tinerii din Asociația Obștească „Caroma Nord”, desemnată câștigătoare a premiilor ONU pentru Drepturile Omului pentru realizări remarcabile și implicarea activă în promovarea participării tinerilor.

De asemenea, premierul va avea un dialog cu oamenii de afaceri la Centrul de suport în afaceri Business Skills HUB.

Total
0
Shares
Total
0
Share