Dosarul lui Veaceslav Platon va fi rejudecat

Dosarul omului de afaceri Veaceslav Platon va fi reexaminat. Un complet de judecători a acceptat astăzi solicitarea Procuraturii Generale în acest sens, transmite Telegraph.md, cu referire la Sputnik.md

Dosarul penal al lui Veaceslav Platon va fi reexaminat. Decizia a fost luată în această seară de un complet de judecători de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, condus de Olga Bejenari.

Astfel, instanța de judecată a dat curs unei solicitări a Procuraturii Generale. Omul de afaceri urmează să fie rejudecat în libertate.

Platon a fost eliberat din arest pe 15 iunie, după ce procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a declarat că dosarul intentat pe numele acestuia a fost falsificat. Stoianoglo a spus atunci că Procuratura va iniția revizuirea sentinței aplicate lui Platon.

Veaceslav Platon a fost condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru „frauda bancară” de Curtea Supremă de Justiție, în 2017. Totodată, pedeapsa primită de el pentru escrocherie și corupere a fost cumulată, fiindu-i stabilită o pedeapsă de 25 de ani de detenție.

Decizia de astăzi a Judecătoriei Chișinău poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău doar odată cu fondul cauzei, a relatat presa locală.

Surse: Veaceslav Platon a încercat să se întâlneasca cu Ion Sturzu, viceguvernatorul BNM

Total
0
Shares
 
Total
0
Share