Două unități ale Armatei Naționale au sărbătorit astăzi 28 de ani de la creare

Două unități ale Armatei Naționale — Batalionul cu Destinație Specială (BDS) „Fulger” și Orchestra Prezidențială — au sărbătorit astăzi 28 de ani de la creare.

Prezent la ceremonia aniversară, ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, i-a felicitat pe militarii și angajații civili ai subdiviziunilor, menționând aportul acestora la promovarea imaginii Armatei Naționale în țară și peste hotare.

„La cei 28 de ani de la creare, Orchestra Prezidenţială a devenit o carte de vizită nu numai a Armatei Naţionale, ci şi a Republicii Moldova. Sunt cei pe care îi admirăm cu mândrie ori de câte ori participă la parade militare, ceremonii protocolare, festivităţi militar-patriotice, aplicaţii militare, activităţi de depunere a jurământului militar. La patru ace și mereu pregătiți, muzicienii Orchestrei Prezidenţiale au reprezentat Armata Naţională la festivaluri internaţionale departe de Republica Moldova, în țări precum Belgia, Franţa, Germania, România şi Federaţia Rusă”, a declarat Alexandru Pînzari cu referire la performanțele instrumentiștilor din Orchestra Prezidențială.

Despre fulgeriștii BDS, ministrul Apărării a spus: „Pentru ei antrenamentele într-un tempo ridicat sunt o normalitate, demonstrând zi de zi că instruirea și antrenamentele reprezintă cheia îndeplinirii cu succes a tuturor misiunilor. Instruiți la cel mai înalt nivel, militarii Batalionului cu Destinație Specială ‚Fulger’, ne reprezintă cu succes atât pe plan național, cât și internațional”.

Pentru performanțe în serviciu și cu prilejul aniversării, ministrul Apărării Alexandru Pînzari și comandantul Armatei Naționale, general de brigadă Igor Gorgan, au oferit distincții și diplome.

La final, Orchestra Prezidențială a prezentat un program artistic de muzică militară și estradă moldovenească.

Citește și: Managementul Stocurilor de Armament şi Muniţii din Armata Naţională, în atenţia experţilor internaţionali

Total
0
Shares
 
Total
0
Share