Politic

Dovadă video: Alianța ACUM – PSRM implementează Planul Kozak în Parlamentul de la Chișinău! Au schimbat sistemul electoral

Pinterest LinkedIn Tumblr

Noul ”plan Kozak” de preluare a Moldovei de către Rusia începe să fie implementat de blocul ACUM și PSRM în Parlament. Alianţa Kozak a votat, în prima lectură, revenirea la sistemul proporţional de vot, aşa cum a insistat vicepremierul rus. Potrivit proiectului, alegerile parlamentare ar urma să se desfășoare la fel ca până la scrutinul din 24 februarie.

Revenirea la sistemul de electoral vechi a fost încă o condiție a Rusiei, transmisă democraților de către liderul real al PSRM, Igor Dodon, pentru alianța cu PDM. Sistemul prevede alegerea deputaților pe liste de partid, nu direct, de către popor. Acest lucru a fost confirmat chiar de Dodon, într-o discuție cu vicepreşedintele PDM Serghei Iaralov.
 
“Lasă cum am scris de la început despre sistemul proporțional (de vot). Asta e coordonat deja – către următoarele alegeri parlamentare de discutat posibilitatea schimbării sistemului de vot în proporțional. Punct. Asta e coordonat cu Kozak”, i-a spus Igor Dodon lui Seghei Iaralov, omul lui Plahotniuc.
 
Serghei Iaralov a refuzat să includă această prevedere, însă Dodon i-a repetat că ea a fost coordonată cu Moscova. În schimb, Năstase și Maia Sandu vedem că au acceptat condițiile lui Dodon. 
loading...

Comments are closed.