Aceasta este scrisoarea publică a unui chirurg din Rusia:
“Nu pot să lucrez pe deplin în condițiile, în care sunt puși colegii mei.
Nu pot să-mi întrețin copiii pe banii, pe care mi-i plătește guvernul. Iar să storc „recunoștințe” de la pacienți nu-mi permite educația.
Nu pot să răspund zâmbind la jignirile unui necioplit în stare de ebrietate. Nu pot ignora fraze precum: “sunteți obligat, dacă nu, voi scrie o plângere”.
Am obosit de insecuritate, de situațiile, când orice escroc poate să scrie o reclamație împotriva mea, pe care sunt apoi nevoit să o explic pierzând timpul prețios de la serviciu.
Am obosit să vin la serviciu la șapte dimineața și să plec „când termin”, deoarece altfel nu aș reuși să termin completarea hârtiilor.
Nu pot să înlocuiesc tratarea pacienților cu gândurile permanente despre deplinătatea standardelor de asistență medicală, despre indicați, mai puține analize și investigații, despre recomandați mai puține medicamente scumpe.
Nu mai pot!
Eu doream să fiu medic. Doream să tratez oameni, primind un salariu decent. Nu am reușit. Asigurările medicale și optimizarea m-au transformat din chirurg într-un scriitor cu cunoștințe de contabilitate. Într-un grefier, care tremură deasupra fiecărei virgule din istoricul bolii și a fiecărei analize indicate.
Nimănui nu-i pasă cum tratez pacienții. Pe toți îi interesează doar cum formulez istoricul bolii, pentru ca compania de asigurări… Nu, nu așa!.. Pentru ca COMPANIA DE ASIGURĂRI să nu ne amendeze pentru agenda scrisă necalitativ. Nici pacienților nu le pasă de nivelul meu de măiestrie. Ei sunt preocupați de zâmbetul meu, de culoarea ploștii și terciul din farfurie. Și, de asemenea, să fie tratați prin metode cât mai naturiste și, neapărat, să fie perfuzați. Principala mea unealtă de lucru nu este bisturiul și, evident, nici capul.
Instrumentul meu este pixul. Rezidenții, care vin direct de pe băncile facultății, inițial nu cred că acesta este adevărul. Abia peste trei-patru săptămâni ei încep să conștientizeze în ce mlaștină au nimerit. Însă cale de întoarcere nu mai există…
Gata… Eu sunt grefier! Eu lucrez cu actele. Sunt pregătit să fiu plătit pentru aceasta, dar astfel nu mă pot numi medic. Deviza doctorului: „Luminându-i pe alții, ard singur.”
Sunt medic, trebuie să vindec. Însă în realitatea vieții contemporane eu ofer populației un serviciu cu caracter medical. Nu vreau să ard degeaba, înțelegând că nimeni nu are nevoie de munca mea și că profesia mea a migrat din domeniul artelor în sfera de deservire.
Dragi oameni, pacienți! Am obosit. Plec… Fiți sănătoși!”
autor: A. Sleptsov. Fostul chirurg al Spitalului Raional Central din Tattinsk.
