Drumuri mai bune la Soroca! Muncitorii garantează calitatea drumurilor iar șoferii confirmă acest lucru

drumuri moldova, guvernul filip, pdm plahotniuc, reforme proeuropene, candu

Drumarii respectă termenele. Peste 160 de tronsoane au fost reabilitate în cadrul programului naţional “Drumuri bune pentru Moldova”, lansat de Guvern. Numărul porţiunilor finalizate este cu mult mai mare decât al celui stabilit pentru această etapă, spune preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc.

Potrivit proiectului, până acum urmau să fie reparate 100 de drumuri. Nu doar cifrele sunt importante, dar şi calitatea. Guvernul va monitoriza atent cât de conştiincios au lucrat drumarii, scrie Publika.

“Am cerut de la responsabili să muncească cu același avânt, astfel încât oamenii să se poată bucura cât mai curând de drumuri mai bune. Mai mult, am solicitat ca acolo, unde se vor constata abateri de la calitate, constructorii să fie obligați să le facă din nou, dar deja din cont propriu“, a declarat Vlad Plahotniuc, preşedintele PDM.

În raionul Soroca până acum au fost asfaltate drumuri din două sate, iar în altele patru localităţi se munceşte de zor. O porţiune de drum de peste un kilometru din Căinarii Vechi este aproape gata. S-au cheltuit pentru reabilitare 1,5 milioane de lei.

Muncitorii dau asigurări că lucrările sunt făcute calitativ:

“Noi putem verifica ce temperatură s-a pierdut la asfalt pe drum şi cât de calitativ este asfaltul“.

Unde se întâlnesc două benzi noi facem încheietura“.

Şoferii spun că lucrările sunt binevenite, mai ales că drumul nu a fost reparat încă din perioada sovietică:

Acum este foarte bine, văd că lucrează bine. Erau gropi şi era stricat“.

În satul Bădiceni, lucrările de reabilitare a unei porţiuni de drum din localitate au fost deja încheiate.

Este o mândrie când mergi pe un drum frumos. Şi te simţi european, nu african”, a spus o localnică.

Până la sfârşitul verii, vor fi reparate drumuri în 57 din cele 68 de localităţi din raionul Soroca.

Sunt alocate 58,3 milioane lei. Sunt şi drumuri regionale, sunt şi drumuri locale, străzi şi drumuri comunale“, a precizat Serghei Nastas, responsabil tehnic Administraţia de Stat a Drumurilor Soroca.

Anterior autorităţile locale de nivelul întâi cu toate că era responsabilitatea lor întreţinerea drumurilor locale nu aveau preconizate mijloace financiare deloc în bugetul local. Acum graţie modificărilor în legislaţie aceste mijloace sunt“, a punctat Vladimir Nicuţa, vicepreşedintele raionului Soroca.

În total, în cadrul programului “Drumuri bune pentru Moldova”, lansat de Guvern, la iniţiativa liderului PDM, vor fi reabilitaţi peste 1200 de kilometri de drumuri locale. Valoarea investițiilor se ridică la 1,6 miliarde de lei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share