Dumitru Alaiba a contestat la CC o lege inexistentă. Decizia Curții

Prin Decizia nr. 138 din 8 decembrie 2020 pentru controlul constituționalității proiectului de lege nr. 482 din 2 decembrie 2020 cu privire la construcția Complexului național de dezvoltare, educație, creativitate și agrement, Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea nr. 197a/2020 depusă de dl Dumitru Alaiba, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Potrivit Curții, legea nr.482 nu există, aceasta fiind la etapa de proiect. Informația a fost confirmată și de către Secretariatul Parlamentului.

“Pentru a verifica dacă proiectul de lege contestat (nr. 482 din 2 decembrie 2020) a fost adoptat de Parlament, Curtea a interpelat Parlamentul prin scrisoarea PCC-01/197a/582 din 7 decembrie 2020. Prin răspunsul electronic din aceeași dată al reprezentantului Parlamentului la Curtea Constituțională, Curtea a fost informată că proiectul nr. 482 nu a fost examinat de către Plenul Parlamentului și că acesta are statut de proiect de lege. Această concluzie rezultă și din informația plasată pe site-ul Parlamentului. Prin urmare, Curtea constată că nu este competentă să exercite controlul de constituționalitate în privința unui proiect de lege. De asemenea, Curtea reiterează că nu deține competența de a suspenda acțiunea unui act neadoptat (DCC nr. 81 din 6 iulie 2020)”, punctează Curtea în decizia sa.

Legea cu privire la SIS a fost promulgată de Igor Dodon săptămâna trecută

Total
0
Shares
Total
0
Share