Dumitru Alaiba, ministrul Economiei, este rupt de realitate

Moldova categoric are nevoie de alt ministru al economiei. Nu odată am scris despre acest lucru și ieri încă odată m-am convins. Omul este rupt de realitate și este axat pe obiective, care în prezent nu pot contribui absolut asupra salvării economiei.

Cu mare fast ministru a declarat că Republica Moldova încheie anul 2023 cu o creștere economică de 1,5%. PIB-ul țării a fost cu 0,4% mai mic în primele nouă luni ale lui 2023, față de aceeași perioadă din anul 2022, în care economia națională s-a prăbușit cu peste 10 %. În România, de exemplu, în primele 9 luni ale anului 2023 economia a crescut cu 2,2 %. Iar în situația în care este Moldova, noi avem nevoie timp de 10 ani de creștere anuală a PIB-lui cu 8-10 procente.

Din punctul meu de vedere, este ridicol cănd ministru al economiei ne povestește cu atăt patos despre lupta intransigentă cu patentarii și книга жалоб, în situația cănd economia națională este pe brânci.

Eu am așteptat să aud de la Dumitru Alaiba măsurile pentru rezolvarea problemei deficitului imens al balanței comerciale, la care importuri aproape cu 2,5 ori depășesc exporturi (dintre care, apropo, peste 30 % este marfa reexportată). Cum ar trebuie să fie stimulați și promovați producătorii autohtoni în dezvoltare și creare a locurilor noi de muncă aici acasă ?

Am vrut să cunosc cum contribuie ministerul la demonopolizarea economiei și de ce așa și rămâne mort Consiliul Concurenței, condus de persoana, promovată de Dumitru Alaiba. După aproape trei ani de guvernare ce nu vă ajunge în combaterea abuzurilor și acordurilor de cartel pe piețele Moldovei ? Poate nu aveți voturi suficiente în Parlament pentru a modifica legislația ? Poate vă temeți de Vaja Jhashi, căci are 4 cetățenii și dublă identitate ?

Eram curios să ascult părerea ministrului despre relațiile supermarketurilor și furnizorilor de produse agroalimentare, mai ales cei din sectorul businessului mic și mijlociu. Voi ați castrat legea, care ar trebui să combată practici neloiale comerciale ale supermarketurilor în raport cu producători, care livrează marfa la ei. Ați aruncat din acest act normativ, care era absolut conform standardelor europene, plafonarea concretă a bonusurilor, care ritailuri pot cere de la furnizorii produselor agroalimentare. Recent prietenul tău Radu Marian a organizat audieri în Parlament privind implementarea acestor modificări și chiar el a constatat că lege nu lucrează și supermarketuri continuă să ceară de la producători bonusuri de 30-40 procente.

Lista așteptărilor mele poate fi continuată, dar mă opresc aici. Nu este nimic mai grav atunci când medicul teoretician greșește cu diagnoza și tratează boala gravă cu aspirină.

Alexandr Slusari, directorul executiv al AO Forța Fermierilor

Total
0
Shares
 
Total
0
Share