Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, a recunoscut că mesajul de promovare a consumului local prin verificarea codului de bare a indus în eroare publicul.
„În primul rând, ne cerem scuze de la consumatorii pe care i-am indus în eroare. Scopul nostru nu a fost sub nici o formă să inducem în eroare publicul. Codul de bare nu este unicul sau cel mai sigur indicator pentru a determina țara de origine a unui produs. În mesajele noastre am îndemnat consumatorii să atragă atenția la codul de bare, dar și la mențiunea „Fabricat în Moldova”. Ar fi trebuit să fim mai expliciți”, a declarat ministrul Alaiba.
El a explicat că multe dintre produsele care ajung pe rafturile din magazinele din Moldova sub codul de bare 484 au la bază materie primă de import. În același timp, tot aceste produse sunt importate, împachetate și distribuite în Republica Moldova, fiind rezultate ale activității agenților economici care plătesc impozite, salarii și contribuie inclusiv la dezvoltarea economică a țării noastre.
„Vrem să încurajăm consumatorul să facă alegeri responsabile, inclusiv bazându-se pe codul de bare, dar și să fie atenți la sursa și informațiile despre proveniența materiei prime. Vom lucra să asigurăm producătorilor locali condiții optime pentru producerea de produse calitative din materii prime disponibile acasă”, a mai spus ministrul.
Alaiba a promis că autoritățile vor veni cu alte inițiative menite să sporească recunoașterea și identificarea produselor după originea acestora, în special ale celor locale.